Procurorul Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti a cerut încetarea activității în cadrul instituției, după ce postul de televiziune a difuzat o înregistrare audio în care acesta ar fi vorbit cu soția unui inculpat.

„Domnul Negulescu şi-a cerut încetarea activităţii la DNA în cursul zilei de ieri. Este o cercetare disciplinară pe rolul Inspecţiei Judiciare. Inspecţia Judiciară va stabili dacă a vorbit un procuror sau altcineva. Nu pot să fac alte comentarii, având în vedere această cercetare disciplinară în curs. Laud activitatea DNA Ploieşti, am lăudat-o şi o să o laud în continuare”, a spus Laura Codruța Kovesi, șefa DNA.

Negulescu a cerut Secţiei pentru procurori a CSM să îşi continue activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, iar cererea sa a fost analizată și admisă joi.

„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis solicitarea domnului procuror Negulescu Mircea de încetare a activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti şi a dispus continuarea activităţii acestuia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina”, precizează CSM.

Mircea Negulescu a activat opt ani în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieştii, fiind delegat ulterior la DNA Ploieşti. Şi-a început cariera la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, de aici fiind delegat la Secţia judiciară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Şi-a continuat activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, apoi revenind la instanţa cu acelaşi grad de la Ploieşti, ca procuror militar. A activat o perioadă şi la Slatina. S-a întors la Parchetul General ca inspector în cadrul Secţiei de îndrumare şi control.

Mircea Negulescu a instrumentat dosarul „Tony Blair”, în care sunt cercetați Sebastian Ghiță și Victor Ponta. Tot el este cel care a instrumentat dosarele în care sunt judecaţi Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga.

„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
PARTENERI - GSP.RO
„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
BREAKING: Vești CRUNTE de la OMS despre tulpina indiană. Informația vizează toți românii
Playtech.ro
BREAKING: Vești CRUNTE de la OMS despre tulpina indiană. Informația vizează toți românii
Ultimul mesaj al unei mame din Anglia pentru soțul ei, înainte să moară într-o cameră alăturată: ”Ai câștigat!”
Observatornews.ro
Ultimul mesaj al unei mame din Anglia pentru soțul ei, înainte să moară într-o cameră alăturată: ”Ai câștigat!”
Horoscop 10 mai 2021. Vărsătorii caută stabilitatea, dar prin mijloace greșite, apelând la trucuri incorecte
HOROSCOP
Horoscop 10 mai 2021. Vărsătorii caută stabilitatea, dar prin mijloace greșite, apelând la trucuri incorecte
Anunț important pentru românii care vor lucra în străinătate. Ce se va întâmpla cu ei
Știrileprotv.ro
Anunț important pentru românii care vor lucra în străinătate. Ce se va întâmpla cu ei
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)