Producătorul austriac de biciclete Simplon se extinde în România în dauna Austriei

Comentează

România continuă să atragă nume importante din industria europeană a bicicletelor. Producătorul austriac Simplon își va extinde producția la Timișoara, în timp ce reduce o parte din activitatea din Austria.

Un producător de biciclete alege România în locul Austriei

Compania, cu sediul central în Vorarlberg, Austria, va desființa aproximativ 20% dintre posturi în această țară, motivând că nu a reușit să găsească suficienți specialiști pentru extinderea fabricii principale.

Cu toate acestea, Simplon anunță că va deschide anul viitor o unitate de producție la Timișoara, potrivit Profit.ro.

Fondată în 1961, Simplon a intrat în 2014 sub controlul parțial al grupului german Sparkasse Hannover, care deține 55% din acțiuni.

Timișoara devine un nou pol al producției de biciclete din Europa

Decizia Simplon vine pe fondul unei tendințe tot mai vizibile: marii producători din Germania și Austria preferă România pentru extinderea producției.

În vară, Corratec, unul dintre cei mai importanți producători germani de biciclete, a semnat un parteneriat strategic cu brandul austriac Woom, specializat în biciclete premium pentru copii. Începând din noiembrie, modelele Woom vor fi fabricate tot la Timișoara, fiind destinate piețelor din Europa Centrală și de Vest.

Corratec a intrat deja pe piața locală în urmă cu trei ani, când a ales Timișoara în detrimentul Austriei pentru noua sa fabrică. Unitatea, amplasată pe o suprafață de 30.000 de metri pătrați, are aproximativ 80 de angajați și produce zilnic până la 400 de biciclete electrice.

În 2021, Corratec a cumpărat un teren de 50.000 de metri pătrați la Timișoara și a anunțat planuri de extindere a producției de la 90.000 la 400.000 de biciclete pe an, într-un proiect estimat la cel puțin 10 milioane de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fată cu ochelari de soare pe acoperișul unei clădiri înalte
12:48
Aruncau cartofi de pe un bloc pe altul ca să tragă cabluri. Povestea incredibilă a adolescenților care au conectat tot Bucureștiul la internet în anii '90
Drone de război (2)
12:46
Al doilea mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a intrat în spațiul aerian românesc și a fost doborâtă în Ucraina, anunță MApN
MONDEN
Holy Molly | sursa foto: PR
13:14
Ce a făcut o vedetă din România timp de 8 ore live pe TikTok: „O nouă etapă în cariera și în viața mea”
Florin piersic la MasterChef
12:53
Cum l-a numit Florin Piersic pe Florin Dumitrescu, după apariția actorului la „MasterChef” 2026. „O lecție de eleganță”
POLITIC
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă
Analiză
12:08
Drumurile PSD merg spre guvernare. Lista cu primele nume de social-democrați la ministere SURSE
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
Ultimele știri
14:08
Un profesor din Timișoara a câștigat 575.000 de lei din meditații într-un singur an
14:04
Înghite puțin din cenușa mamei înainte să urce pe scenă. Cum explică fiica actriței Diana Rigg din „Game of Thrones" gestul bizar: „Granuloasă, dacă vă întrebați”
13:44
În 1938, Hitler a cumpărat un tablou din colecția lui Mihail Kogălniceanu și l-a oferit cadou. După aproape 140 de ani, ar putea reveni în România
13:40
Traficul pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi restricționat temporar: Cum se va circula între 19 și 29 octombrie
TRENDING
11:02
Cu cât vinde Romsilva lemnul de foc în 2026: Peste 2 milioane de metri cubi puși la dispoziția populației
11:49
Timotei Stuparu, fost senator PSD și președinte de Consiliu Județean, a fost ucis pe o trecere de pietoni
06:59
Cine este Dan Neculăescu, diplomatul dorit de Nicușor Dan ca ministru de externe în Guvernul Niculescu
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
Mâinile unui fermier care verifică calitatea rozmarinului verde într-o seră.
13:25
Planta pe care o ai în bucătărie care reduce stresul, sprijină memoria și luptă împotriva Alzheimerului
Un tren albastru CFR staționat.
13:20
Trenurile internaționale „Dacia” și „Transilvania” spre Viena au orarul modificat pentru trei zile din octombrie, din cauza unor lucrări în Ungaria
Un obiect banal din casă deblochează în câteva secunde un fermoar blocat. Sursă foto: Profimedia.
13:16
Trucul simplu cu un creion cu care deblochezi rapid un fermoar înțepenit fără să-l strici
Vedere urbană cu o biserică istorică din Sofia, Bulgaria
12:07
Un oraș aflat la câteva ore de condus de România, pe lista celor mai bune destinații de city break pentru 2027: „Istorie antică și cultură contemporană”
Cea mai veche epavă din lume, descoperită de arheologi, în Turcia Amfore vechi de 4700 de ani au fost găsite pe fundul mării. Sursă foto: Captură video: ahaber.com.tr..
11:04
Cea mai veche epavă din lume, descoperită în largul coastei Turciei. Este plină cu amfore vechi de 5.000 de ani: „O capsulă a timpului pe fundul mării
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
O clientă Raiffeisen Bank și-a băgat singură datele pe un site fals, dar a primit despăgubiri de la bancă. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
12:40
O clientă Raiffeisen Bank și-a băgat singură datele pe un site fals, dar a primit despăgubiri de la bancă. Greșeala care a costat scump instituția financiară
perchezitii-diicot-fbi-14-octombrie-2026
12:04
Percheziții DIICOT și FBI în București și trei județe. Lamborghini, Rolls-Royce și teancuri de bani acasă la suspecții care aduceau mașini din SUA
Șobolani pe un trotuar din București
11:52
De ce a fost invadată de șobolani zona Piața Sf. Vineri din București și ce măsuri se iau
inteligenta-artificiala
12:13
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice