Undeva, in Germania, la vreo 80 de kilometri de Stuttgart, se afla oraselul Mainhardt, cu doar 6.000 de locuitori. Printre nemtii get-beget, pe strada am vazut si cativa “minoritari” turci si cam atat. A, ba nu, am intalnit-o si pe Carmen Pankau, o banateanca stabilita in Germania de peste 25 de ani, dar care nu a uitat nici un moment tara in care s-a nascut. Acesta este motivul pentru care a hotarat sa-i invete si pe nemtii de rand cate ceva despre limba, modul de viata si traditiile noastre.
“Am plecat din Timisoara in Germania de Est la patru ani dupa terminarea liceului, in ianuarie 1981, la doar cateva luni dupa ce ma casatorisem cu un cetatean est-german”, si-a inceput Carmen povestea vietii.
Ajunsa pe taram strain la o varsta frageda, tanara de atunci nu s-a putut adapta felului de a fi al esticilor. “Am parasit RDG dupa cativa ani, pentru ca strainii erau foarte prost tratati de cei din jur. Am patit de multe ori sa nu fiu servita sau chiar sa fiu data afara din magazine, din cauza ca nu eram nemtoaica. Vanzatorii luau parca foc atunci cand auzeau accentul meu strain si ma pofteau pur si simplu sa plec in tara mea, sa-i las pe ei in pace. Chiar si familia sotului meu ma trata la fel. Din acest motiv ne-am si mutat in Germania de Vest”.
Acest lucru se intampla in anul 1984, iar Carmen nu cunostea pe nimeni in noua tara, fiind nevoita sa porneasca iarasi de la zero. De data aceasta greutatile au fost mult mai mari, pentru ca ii luase cu ea si pe cei doi copii, o fata si un baiat, care aveau atunci doar cativa anisori. “Chiar daca s-au nascut aici, copiii mei stiu romaneste. Acest lucru i-am invatat din leagan”, imi spune Carmen cu mandrie.
Ideea de a organiza cursuri de limba romana i-a venit din dorinta de nestavilit de a vorbi romaneste. Cum in oraselul in care s-a stabilit nu erau romani, Carmen s-a gandit sa-i invete pe nemti aceasta limba – “cea mai frumoasa din lume”, dupa cum spune ea, cu lacrimi in ochi.
“Vin nemti simpli care vor sa invete romaneste doar ca sa mai stie o limba in plus. Cel mai bun exemplu, un „colectionar” de limbi straine, originar din Elvetia. A invatat pana acum 14 limbi si acum s-a apucat si de romana”.
Alti participanti la cursuri sunt interesati sa deschida o afacere in Romania si vor sa cunoasca, cat de cat, limba si obiceiurile tarii in care investesc, iar unii sunt casatoriti cu cetateni romani si vor sa-si surprinda partenerul de viata vorbind romaneste.
In timpul acestor cursuri, Carmen a avut inca o idee ca sa aduca Romania mai aproape de inima nemtilor de rand. “Peste cateva saptamani, voi organiza primul curs de „gatit romaneste”. Le-am numit „Rumänische Leckerbissen” – Delicatesuri din Romania. Ne vom aduna in cantina unor scoli din orasul Schwäbisch Hall si din imprejurimi si voi avea la dispozitie aproape patru ore sa gatesc ceva pornind de la zero. Adica nu ducem nimic gatit, doar carne cruda, cartofi, oua etc. Ideea este ca toti participantii sa poata urmari cum ia nastere un fel de mancare si m-am gandit sa le fac parjoale, chiftelute in foi de dafin, ghiveci de legume, lapte de pasare. Vreau sa le inchid gura celor care cred ca noi nu stim sa gatim. Din pacate, nu voi putea face ciorbe sofisticate sau sarmalute, pentru ca trebuie sa terminam totul in patru ore – si gatit, si mancat, si curatat”, imi prezinta Carmen cu entuziasm urmatorul plan.
Carmen are insa si o mare nemultumire: “Romanii sunt vazuti in general ca ultimii criminali, banditi si hoti. Cand e un tigan de-al nostru aici care fura, goleste bancomate sau sparge magazine, presa anunta ca e roman, dar cand e vorba de un neamt de origine turca, ce traieste in Germania cu acte in regula, care face aceleasi infractiuni, nimeni nu spune ca e german, spune ca este turc. Menirea mea este sa reabilitez imaginea proasta pe care o au romanii in Germania”.
„Romanii nu sunt seriosi in afaceri”
Pe langa pasiunea de a-i invata pe nemti sa vorbeasca si sa gateasca romaneste, Carmen se ocupa si de consilierea celor care vor sa investeasca in tara noastra. Ii ajuta cu tot ce inseamna acte, traduceri, legalizari, stabiliri de contacte si teme de purtare cu parteneri de afaceri romani. “Din pacate, avem o problema cu romanii, nu sunt seriosi in afaceri, nu raspund cu lunile la e-mail-urile trimise de noi, si cand promit ceva nu se tin de cuvant. Cand intalnesc un astfel de comportament, oamenii de afaceri germani dau imediat inapoi, se gandesc ca ceva nu este in regula”, incheie Carmen, pe care, cei 25 de ani petrecuti in Germania, au facut-o sa-si iubeasca si mai mult tara natala.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bd46cb470f8fe94f420dcd9e22b11a47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2f2f640d1e19134353a5bc66e61bd17f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_feff6b41f50b0171bb5e209e00e4d5a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0f7dcba53a5a64e3d20eb5f888739533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2006/06/18-19-romani-1_5061.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/metrou-bucuresti-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dana-chera-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/clarisa-manole.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/brigitte-pastrama.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b1d5689c0ac9b62c60566a44d5a24518.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/motreanu-bolojan-pnl-e1776464834437.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1773586453373.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tvr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/66b3c7c9-4f43-4f26-81dd-5dbe3e363c95-1-e1776447454109.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8777999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/camp-rapita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.