Un profesor de religie din Copșa Mică e acuzat că s-a masturbat în fața elevilor! Părinții unei fete au povestit, pentru Antena 3, că bărbatul a făcut gesturile obscene în timpul unei ore, iar scenele revoltătoare au fost filmate pe ascuns. Polițiștii s-au autosesizat după apariția înregistrărilor și, acum, fac audieri.UPDATE ora 10:55 Profesorul a demisionat din funcție, după ce ministrul Educației, Liviu Pop, i-a cerut public acest lucru.
„E adevărat, profesorul preda acolo, este titular de aproape 15 ani. Preotului îi cer demisia din învățământ”, a declarat Liviu Pop.
Acuzațiile extrem de grave venite din partea mamei acelei eleve s-au petrecut la un liceu din localitatea Copșa Mică, județul Sibiu. Grav este că totul s-a petrecut chiar în timp ce profesorul, care este și paroh al unei biserici din zonă, era în clasă, la ore.
„Copila a avut ore cu domnul profesor. Ea a fost la ore, nu a fost atentă la ce s-a întâmplat. O colegă a filmat și când au ieșit în pauză, a trimis la câteva colege filmarea. Eu i-am controlat telefonul și am văzut filmarea. Sunt pregătită să pun o plângere. Am fost sunată de doamna dirigintă și a zis să lăsăm așa și să nu spunem nimic”, a declarat mama elevei, la Antena 3.
<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/C9I9fqirbeM" frameborder="0" allow="autoplay; encrypted-media" allowfullscreen></iframe>
După apariția înregistrărilor la TV, polițiștii din Sibiu s-au autosesizat și au început o anchetă. Atât părinții fetei, elevii care au văzut scenele scârboase, dar și protagnistul negativ al acestei povești au fost chemați la audieri.
Între timp, ministrul Educației, Liviu Pop, i-a cerut profesorului de religie să plece din învățământ. Ultimele informații spun că acesta a demisionat.