Allan Lichtman a prezis corect câştigătorul fiecărei curse prezidenţiale de la victoria realegerii lui Ronald Reagan, în 1984, folosind sistemul său de ”13 chei”.

Trebuie menţionat însă că, în 2000, profesorul a spus că Al Gore va câştiga alegerile. Deşi Gore a câştigat votul popular, în cele din urmă a pierdut preşedinţia în faţa lui George W. Bush, după ce Curtea Supremă a decis să oprească numărarea voturilor electorale din Florida.

„Cheile prezic că Donald Trump va pierde Casa Albă anul acesta”, a declarat, pentru sursa citată, Allan Lichtman.

Profesorul îşi bazează predicţia pe un model ”13 chei”, un sistem care include factori precum economia, tulburările sociale şi scandalurile, precum şi carisma candidaţilor.

„Secretul este să fii cu ochii pe imaginea de ansamblu a puterii şi performanţelor. Şi să nu acorzi nicio atenţie sondajelor, urcuşurilor şi coborâşurilor zilnice ale campaniei. Ăsta este indicatorul principal, imaginea de ansamblu”, a explicat Lichtman.

Deşi Lichtman prezice alegeri începând cu 1982, el a explicat că încă simte aceeaşi presiune la fiecare patru ani: ”Am 73 de ani. Dar de fiecare dată am fluturi în stomac”.

În acest an, Donald Trump, care candidează pentru cel de-al doilea mandat la Casa Albă, îl are drept contracandidat principal pe democratul Joe Biden, fost vicepreşedinte al SUA.

Foto: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI