Meteorologii estimează că temperaturile se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, până în prima decadă a lunii septembrie, în toată ţara, dar în special în regiunile sudice şi sud-vestice, potrivit prognozei meteo pentru următoarele patru săptămâni, valabilă în intervalul 12 august - 9 septembrie, publicată vineri, 9 august, de Administraţia Națională de Meteorologie (ANM). Cantităţile de ploaie înregistrate vor fi, în general, deficitare.
Cuprins:
Estimările meteorologice sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-vestice.
Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în regiunile sudice şi sud-vestice.
Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile vestice, nord-vestice şi local la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sudice şi sud-vestice.
Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în jumătatea vestică a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor avea o tendinţă uşor deficitară în cea mai mare parte a ţării.