Prognoza meteo, 12 octombrie 2020. Vremea se răceşte şi apar ploile

Comentează

Meteorologii anunţă că în mai multe regiuni din ţară vremea se răceşte şi apar ploile. Temperaturile maxime se vor încadra între 13-15 grade Celsius în Banat și 26 de grade în sudul Munteniei.

Luni, 12 octombrie 2020, în regiunile vestice şi sud-vestice vremea va deveni în general răcoroasă, înnorările se vor accentua treptat, iar aria ploilor se va extinde începând din orele după-amiezii; local se vor cumula cantităţi de apă însemnate şi vor fi posibile descărcări electrice.

În restul teritoriului, valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât cele climatologic specifice în a doua decadă a lunii octombrie; pe parcursul zilei cerul va fi parţial noros în sud-est, unde doar pe spaţii mici va ploua, iar seara şi noaptea, înnorări mai persistente şi pe alocuri burniţă sau ploi slabe vor fi în regiunile estice şi centrale, în zonele montane şi în cele submontane din sud, arată stirimeteo.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales în cursul nopţii pe crestele montane și în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 13…15 grade în Banat și 26 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi în general cuprinse între 8 și 16 grade. Pe arii restrânse va fi ceaţă.

În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă şi mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 25-26 de grade Celsius, iar cea minimă, de 14-15 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Elena Mateescu (1)
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
ANSVSA a semnat șase certificate sanitar-veterinare cu Libia pentru exportul de animale vii, carne de pasăre și pește. Foto: Getty Images
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
MONDEN
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
Anisia Gafton si Serghei
14:08
Anisia Gafton se pregătește să nască. Ce a decis în legătură cu numele bebelușului. „Mai e o chestiune de câteva zile”
POLITIC
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Ultimele știri
17:19
Donald Trump este criticat puternic atât de democrați, cât și de republicani pentru acordul cu Vladimir Putin: „Trădează America și securitatea națională”
16:57
Premieră în medicina românească: A fost administrat primul tratament care încetinește boala Alzheimer, la Spitalul Județean Cluj
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Doctor folosind tableta cu afișaj medical, telemedicină și diagnosticare AI.
15:04
Ce analize medicale trebuie să faci după 40, 50 și 60 de ani. Lista completă pe vârste
O mașină pe care scrie Gendarmerie oprită pe marginea drumului lângă o platformă de tractare pe care se află o mașină neagră
14:48
Șoferul de Porsche prins cu 312 km/h de radarul poliției din Franța ar putea scăpa de amendă și pedeapsă. Ce chichiță tehnică a găsit
testoasa Jonathan, cel mai batrân animal din lume, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții pe insula Sfânta Elena, un teritoriu britanic de peste mări situat în Oceanul Atlantic de Sud, în incinta Plantation House – reședința guvernatorului insulei Sfânta Elena
13:47
O broască țestoasă de 194 de ani ar putea deține secretul tinereții veșnice
Dafin, cimbru și mărar
13:22
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Arhiva foto
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...