Temperaturile maxime vor fi de la 22…23 de grade Celsius pe litoral și în depresiunile Carpaților Orientali, până la valori în jur de 29 de grade Celsius în Câmpia de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 3 și 16 grade Celsius, informează StiriMeteo.
Cerul va fi variabil în sud-estul țării și la munte și mai mult senin în rest.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și în zona Carpaților Meridionali, iar în cursul zilei, local și în Moldova
Dimineața și noaptea, în depresiunile intramontane, izolat, vor fi condiții de ceață.
În București, vremea va fi frumoasă și caldă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 13…14 grade Celsius, mai scăzută în zona preorășenească, spre 10 grade Celsius.