Sâmbătă, în ţară, valorile termice vor continua să scadă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări mai ales pe parcursul zilei, când va ninge în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei şi zonei montane, iar în regiunile sudice şi sud-estice, local vor cădea precipitaţii mixte. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în majoritatea zonelor, vitezele cele mai mari fiind la munte, unde zăpada va fi viscolită sau spulberată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 şi 4 grade, mai ridicate în Dobrogea, iar cele minime se vor încadra între -10 şi 0 grade.
La Bucureşti, cerul va prezenta înnorări temporare şi vor fi condiţii de precipitaţii slabe, mixte, în prima parte a zilei. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în cursul zilei. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă în jur de -5 grade.
Duminică la Bucuresti :Vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de -2…0 grade.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro