Meteorologii anunță că vineri vom avea parte de o vreme predominant frumoasă, dar instabilă. În București, cerul va fi variabil. Temperatura maxima în Capitală va fi de 25 de grade Celsius.
Vineri, 1 mai 2020, vremea se va menține caldă pentru această dată în regiunile extracarpatice, dar instabilitatea atmosferică își va face simțită prezența în mai toate regiunile țării, anunță stirilemeteo.ro.
În București, vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza și seara, dar condițiile pentru ploi de scurtă durată și descărcările electrice vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar minima va fi de 10… 12 grade.
În vestul, nordul și centrul țării precum și în zonele montane vor fi înnorări temporar accentuate și se vor semnala averse, trecător însoțite de intensificări ale vântului și descărcări electrice.
În celelalte regiuni cerul va fi variabil, dar mai ales după-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică se va manifesta cu o probabilitate mai mare în Dobrogea, Moldova și nord-estul Munteniei, prin intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice și pe arii restrânse averse. Izolat cantitățile de apă vor fi însemnate și va cădea grindină.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 17 și 26 de grade, iar cele minime, între 6 și 13 grade.