În BUCUREŞTI

Luni, vremea va continua să se încălzească, dar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere, îndeosebi în a doua parte a intervalului. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului seara şi în cursul nopţii. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.

În ŢARĂ

Marţi, vremea va fi instabilă, cu precădere în sudul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zona de munte unde manifestările de instabilitate atmosferică vor fi accentuate. În aceste regiuni vor fi dezvoltări noroase convective, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Local cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala local în partea de vest a teritoriului şi pe arii restrânse în cea de sud-est. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă, vor avea valori de la 20 de grade în Dealurile de Vest până la 28 de grade în estul Munteniei, sud-estul Moldovei şi Dobrogea,  iar cele minime se vor situa între 9 şi 19 grade.

Urmărește-ne pe Google News
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
GSP.RO
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Playtech.ro
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Observatornews.ro
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Horoscop 25 iunie 2022. Berbecii au șanse de a dovedi cuiva drag că dorințele sale sunt importante pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 25 iunie 2022. Berbecii au șanse de a dovedi cuiva drag că dorințele sale sunt importante pentru ei
Surpriză uriașă la graniță. Ce au descoperit polițiștii când au controlat mai multe Dacia Duster transportate pe platformă. FOTO
Știrileprotv.ro
Surpriză uriașă la graniță. Ce au descoperit polițiștii când au controlat mai multe Dacia Duster transportate pe platformă. FOTO
Un livrator de mâncare a primit o comandă de la palatul lui Gigi Becali. Ce s-a întâmplat mai departe l-a şocat
Orangesport.ro
Un livrator de mâncare a primit o comandă de la palatul lui Gigi Becali. Ce s-a întâmplat mai departe l-a şocat
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro