În săptămâna 24 septembrie – 1 octombrie, valorile termice medii ale perioadei se vor situa sub normele climatologice în cea mai mare parte a ţării, în timp ce cantitățile de precipitaţii este posibil să fie excedentare în regiunile sudice şi apropiate de normele climatologice în restul teritoriului.

Pe parcursul perioadei 1 – 8 octombrie, mediile valorilor termice se vor situa în apropierea normei climatologice a săptămânii în jumătatea estică a teritoriului, iar în rest vor fi, posibil, uşor sub aceste medii. Din punct de vedere pluviometric, cantităţile de precipitaţii se vor încadra în limitele normale ale perioadei în jumătatea nordică a teritoriului, dar şi uşor excedentare local la munte şi în sud-vest.

Prognoza ANM arată, totodată, că, în săptămâna 8 – 15 octombrie, temperaturile medii se vor situa în apropierea normei climatologice a săptămânii, în cea mai mare parte a ţării. La nivel de precipitaţii, estimările relevă norme apropiate de normalul săptămânii în cea mai mare parte a teritoriului, cu o tendinţă uşor excedentară pe arii restrânse în estul ţării.

În săptămâna 15 – 22 octombrie, temperatura aerului va avea valori apropiate de normele climatologice ale săptămânii în majoritatea regiunilor, iar cantităţile de apă prognozate se vor situa, în general, în jurul normelor climatologice, în cea mai mare parte a României.


Asociația „Dăruiește Viață” refuză donația trupei Holograf! Reprezentanții formației au publicat comunicatul fără a avea acordul ONG-ului


Libertatea transmite LIVE, 24 de ore din 24, imagini cu plaja din Mamaia

Libertatea transmite LIVE, 24 de ore din 24, imagini din Vama Veche

       
"Mi-au tăiat 70 de milioane din pensia specială. Păcat, erau buni și ăia". Dumitru Dragomir a dezvăluit ce pensie i-a rămas după tăiere
PARTENERI - GSP.RO
"Mi-au tăiat 70 de milioane din pensia specială. Păcat, erau buni și ăia". Dumitru Dragomir a dezvăluit ce pensie i-a rămas după tăiere
BOMBĂ! Stenogramele dintre Irina Tănase și ‘amantul’ ei sunt publice. Ce a făcut Liviu Dragnea la un moment dat
Playtech.ro
BOMBĂ! Stenogramele dintre Irina Tănase și ‘amantul’ ei sunt publice. Ce a făcut Liviu Dragnea la un moment dat
A invitat mascaţii la el acasă, iar aceştia i-au făcut o vizită. Un bărbat din Constanţa a fost încătuşat după ce a ameninţat un poliţist pe Facebook
Observatornews.ro
A invitat mascaţii la el acasă, iar aceştia i-au făcut o vizită. Un bărbat din Constanţa a fost încătuşat după ce a ameninţat un poliţist pe Facebook
Horoscop 9 decembrie 2021. Vărsătorii sunt centrați pe propria persoană, dar acesta nu e un lucru bun, neapărat
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2021. Vărsătorii sunt centrați pe propria persoană, dar acesta nu e un lucru bun, neapărat
Un român din Iași, condamnat la închisoare în Marea Britanie după ce a fost prins cu 32 de kg de cocaină
Știrileprotv.ro
Un român din Iași, condamnat la închisoare în Marea Britanie după ce a fost prins cu 32 de kg de cocaină
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Telekomsport
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Cel mai tare eveniment pentru creatorii de conținut de pe TikTok
PUBLICITATE
Cel mai tare eveniment pentru creatorii de conținut de pe TikTok