Pentru a fi adoptat, este nevoie de votul a jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.

“Regiunea autonomă” va cuprinde, potrivit proiectului de lege adoptat de deputaţi, judeţele Covasna şi Harghita, precum şi “scaunul istoric Mureş”, care aparţine de judeţul Mureş. Inițiativa legislativă a fost depusă, cu două zile înainte de Crăciun, de deputaţii UDMR Biro Zsolt Isvan și Terza Kulcsar Jozsef Gyorgy şi a fost adoptată tacit, la 23 aprilie, ca urmare a depăşirii termenului de 45 de zile.

Stenograma şedinţei Camerei Deputaţilor

Joia trecută, după o scurtă pauză de şedinţă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, s-a adresat celor prezenţi în sală:

“În perioada aceasta, de 5 minute, vă informez că în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată astăzi… Acestea sunt? Iniţiativele legislative pentru care Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată şi ale căror termene pentru dezbatere şi vot final au fost depăşite.

1. Propunerea legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc; Pl-x 670/2019; lege organică; primă Cameră sesizată.

Data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final – 25 martie 2020”.

Proiectul de lege adoptat tacit de Camera Deputaţilor a fost înaintat la Senat, care este Cameră decizională.

Preşedinte al regiunii şi limba maghiară – limbă oficială

Proiectul de lege care a trecut de Camera Deputaţilor prevede că:

  • Ţinutul Secuiesc devine o regiune autonomă cu personalitate juridică în cadrul României.
  • În Ţinutul Secuiesc limba maghiară are acelaşi statut ca şi limba oficială a statului.
  • Autorităţile regiunii autonome sunt: Consiliul de Autoadministrare, Comisia de Autoadministrare, Preşedintele Ţinutului Secuiesc.
  • Autoadministrarea Ţinutului Secuiesc se exercită prin Consiliul de Autoadministrare ales prin alegeri libere şi generale, prin votul secret şi direct al cetăţenilor cu drept de vot având domiciliul stabil pe teritoriul regiunii autonome.
  • Consiliul de Autoadministrare va stabili simbolurile Ţinutului Secuiesc.
  • Competenţele regiunii sunt stabilite prin prezentul statut al regiunii, de lege, sau de dreptul internaţional, iar competenţele specifice ale regiunii nu pot fi puse în discuţie sau limitate decât prin lege sau aplicând dreptul internaţional.
  • Regiunea are dreptul de decizie şi de gestionare în domeniile care aparţin competenţelor sale specifice. Acest drept include adoptarea şi exercitarea unei politici proprii regiunii.
Citeşte şi:

Spitalul Județean Neamț nu a putut folosi un aparat PCR, cumpărat din bani publici, timp de 3 săptămâni. Șeful CJ Ionel Arsene dă vina pe Paștele Catolic și pe Ministerul Sănătății

De spaima COVID-19, primarul din Slatina a cumpărat măști, mănuși și dezinfectanți de 1,8 milioane de euro pentru tot orașul, de la firma unui amic: “Aveți întrebări de procuror”

Iohannis se contrazice singur după ce Libertatea i-a demontat fake news-ul cu școlile redeschise pline cu COVID: Nu ne-am bazat pe acest exemplu

Urmărește-ne pe Google News
Giovanni Becali, derapaj rasist. Incredibil ce a spus despre Djokovic în direct la TV: "Tu, Djokovic, miliardar, cu avion privat...
PARTENERI - GSP.RO
Giovanni Becali, derapaj rasist. Incredibil ce a spus despre Djokovic în direct la TV: "Tu, Djokovic, miliardar, cu avion privat...
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Cu cât se vând pe internet bancnotele de 20 de lei
Observatornews.ro
Cu cât se vând pe internet bancnotele de 20 de lei
Horoscop 18 ianuarie 2022. Fecioarele vor alege de bunăvoie să privească spre viitor, neîncrezătoare, dar pline de speranță
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2022. Fecioarele vor alege de bunăvoie să privească spre viitor, neîncrezătoare, dar pline de speranță
Șoc în lumea muzicii! O cântăreață celebră, care s-a infectat intenționat cu Covid-19, ca să nu se vaccineze, a murit. Fiul său face acuzații grave
Știrileprotv.ro
Șoc în lumea muzicii! O cântăreață celebră, care s-a infectat intenționat cu Covid-19, ca să nu se vaccineze, a murit. Fiul său face acuzații grave
ŞOC | Scene incredibile într-un club de noapte. Bătută şi violată de o vedetă aflată în stare de ebrietate
Telekomsport
ŞOC | Scene incredibile într-un club de noapte. Bătută şi violată de o vedetă aflată în stare de ebrietate
Cum te ajută un abonament medical să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi
PUBLICITATE
Cum te ajută un abonament medical să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi