Şoseaua ocolitoare a Braşovului este blocată, între Stupini şi Sânpetru, mai mulţi TIR-işti şi camionagii participând la un protest.
Principala nemulţumire a şoferilor este cea legată de preţul mare al poliţei de asigurare RCA.
„Blocaj trafic pe centura Stupini - Sânpetru. Grevă, protest TIR-işti pentru micşorare RCA”, scriau mai mulţi braşoveni blocaţi în trafic luni dimineaţă, pe rețelele de socializare.
Traficul a fost îngreunat din această cauză şi pe alte rute care se intersectează cu „centura” Braşovului, mai ales pe drumul dintre Sânpetru şi Braşov.
„Coada deja a ajuns pe Calea Feldioarei, la Agetaps”, sesiza un şofer.
Totuşi, protestul nu este unul de durată şi nici nu a fost vorba de un blocaj total, anunţă reprezentanţii IPJ Braşov.
„Am fost sesizaţi cu privire la această situaţie, iar lucrurile au stat în felul următor: un echipaj s-a deplasat la faţa locului şi ceea ce putem confirma clar este că a existat o situaţie inedită, în sensul că mai multe autovehicule de peste 7,5 tone circulau cu viteză redusă. Nu erau în coloană, între ele erau intercalate şi autoturisme. Echipajul de poliţie a reuşit fluidizarea traficului, care acum se desfăşoară în condiţii normale”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Liviu Naghi.