Orășelul Russko-Vysotskoye nu are foarte multe atracții, în afara unei ferme de găini și a unei biserici care a fost distrusă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Dar acum, magazinul din oraș atrage atenția. A fost „îmbrăcat” în mesaje care condamnă invazia rusă din Ucraina. „Pace pentru Ucraina, libertate pentru Rusia”, scrie cu litere mari, de culoare roșie. Alături, apar enumerate numele orașelor ucrainene distruse: Mariupol, Bucha, Irpin, Borodianka, Herson.
Mesajele au fost scrise de Dmitri Skurihin, proprietarul magazinului, care a desenat și steagul Ucrainei pe acoperiș.
„Oamenii nu știu ce se întâmplă. Ei cred că se desfășoară un fel de operațiune specială pentru a îndepărta dependenții de droguri din guvernul ucrainean. Nu știu că Rusia bombardează orașe”, explică antreprenorul rus.

Nu puteam să stau fără să fac nimic! M-ar fi sfâșiat în interior. Ceea ce fac este un act de disperare. Acum, toți rușii sunt proscriși și merităm asta. Această ofensivă va arunca o umbră asupra noastră pentru mult timp.
Dmitri Skurihin:
El speră ca cei circa 5.000 de locuitori din Russko-Visotskoie să înțeleagă în acest fel care este realitatea.
„Rușii sunt expuși dezinformării. Ei susțin operațiunea militară specială despre care li se vorbește la televizor. Dar oamenii încep să realizeze că ceea ce se întâmplă cu adevărat este o calamitate”, adaugă antreprenorul.
„Am ales vopseaua roșie pentru că reprezintă sângele nevinovaților căzuți din cauza războiului”, a adăugat Skurihin.

Numit „trădător de patrie”
Dmitri știe că ceea ce face nu este lipsit de riscuri. Inclusiv oamenii din oraș au păreri împărțite.
„Este un idiot. Ar fi fost mai bine să picteze un tablou pe perete!”, a spus un client. „Nimeni nu vrea război, îmi amintesc încă Al Doilea Război Mondial. Este foarte bine să spună că nu vrem război. Dar guvernul nostru știe mai bine”, crede Maria, 87 de ani, fosta profesoară de biologie a lui Dimitri.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_884956580aaf43c06a5e6144f892f065.jpg)
„El are dreptul să-și exprime părerea. Și eu sunt îngrijorat pentru Ucraina, pentru că atacarea unei țări vecine este un lucru de neînțeles”, este părerea unui tânăr.
Iar urmările au fost resimțite. Pe lângă amenda primită pentru „discreditarea forțelor ruse”, pe același magazin a apărut scris: „trădător de patrie”.
Vandalii au lipit și note cu textul „Atenție! Aici locuiește un trădător al patriei!!!”, „Nazistule, nu te vom ierta!” și „Toți trădătorii patriei vor fi pedepsiți!”.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/05/278350739-2045971665585541-8992118610750185493-n-1024x768.jpg)
Și poliția a venit „în vizită” și l-a amendat pentru discreditarea forțelor armate ruse.
Dmitri Skurikhin știe că vopseaua și mesajele sale nu vor aduce pace. „Dar, dacă protestul meu îi face pe oameni din oraș să se oprească, să se gândească și să-și pună întrebări, atunci a meritat”, încheie el.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Foto: capturi BBC
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a1964e3e564b2725e0a89f5d48dfcbb6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_e83946599e92097c6b9b2501be8ff3b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_00e1c95b67fccf19c0f73099a525ac05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_68125e76b4bc312e7b201d6be51ebfb5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_5e10b0023700f789215122c39c08f972.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_fa8f3908e5cd65d245da814dae682fc4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cb6a72a6e4740ea4ab6807e3777c94a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_a178e878f97ec2267862a667773fba37.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.