Protestatarii, care folosesc fluiere şi vuvuzele, au afişat pancarte pe care scria „Vrem guvernul nostru, nu guvernul meu”, „Run Codruţa”, „Jos statul paralel”, „Prosperitate, nu securitate!”, „Iohannis, tu nici nu ştii că eşti pus de SRI”… şi îi solicită şefului statului să respecte Constituţia şi decizia Curţii Constituţionale a României (CCR), prin care a fost obligat s-o revoce pe șefa DNA.
Recent, a fost depusă la Parchetul instanței supreme o plângere penală pe numele lui Klaus Iohannis. Șeful statului e acuzat că nu a respectat decizia CCR în cazul Kovesi.
Ei au fluturat steagul României şi au strigat lozinci precum „DNA, fără cucuvea”. Nu s-au incidente, dar Palatul Cotroceni este înconjurat de jandarmi.
- „Sa iasă afara trădătorul ca să discute cu noi. Nu aşa trebuie să fie un preşedinte de ţară, a adus numai probleme. Nu mai vrem un aşa preşedinte care nu vrea să aplice legea şi să respecte Constituţia. Şi dacă el ca preşedinte nu face asta, de ce noi ca şi cetăţeni să facem?”, a spus un protestatar.
- „Ne deranjează că minte. Dânsul spune că nu vrea penali, însă el a avut vreo şase case. A minţit şi singur a făcut şmecherii. (…) El ce crede că suntem copii educaţi de el la şcoală? Noi suntem un popor, iar poporul trebuie respectat”, a spus un alt manifestant.
- „Am fost obligat să ies, obligat să cer drepturile pentru popor dacă el, ca preşedinte, nu respectă Constituţia. (…) Îi cer ca dacă nu are puterea sa plece, măcar sa aibă curajul să respecte Biblia ţării, adică Constituţia”, a mai declarat un protestatar.
- „Ne aflăm aici pentru respectarea Constituției României. Suntem terfeliți și sfidați, nu știm cât mai suportăm ignorarea. Observăm că domnul președinte citește Constituția, dar nu o înțelege. Sunt un cetățean bătrân, dar cred că sunt înțelept și pot spune că știu ce e mai bine. Ne-am oprit ca să fim alături de oamenii aceștia. Tot nechemați de nimeni am fost și la mitingul PSD. România nu poate fi împărțită în două, pentru că suntem în anul în care împlinim 100 de ani de la formarea țării. România este una singură, are un singur Guvern. Cei puțini, dar foarte răi de gură, stau toată ziua în stradă”, a spus un manifestant.
Laura Codruța Kovesi ar putea fi numită consilier prezidențial; Scenariul, prezentat de un senator PSD. Recent, Klaus Iohannis a anunțat că va candida pentru un nou mandat de președinte.
Surse: Agerpres, Mediafax, Antena 3
FOTO: Antena 3
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2cd96b6319e816b58293904327875020.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a57a217653c94b9e5283595ea068becb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e73cd218a1107f4950fa62dbc2e9206.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_044737bbd50dde090777a47ca23b369e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_b1f1164abc72b2d065ffcc925fb81017.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8257611e4572d21448bb8d0da6e47db4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_592869db98234ae742c2b7ef7edb8086.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_badba50b041d54f995452a51b27c60bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_87775f205cd1ed9fb9c48478983bd359.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_edf4d0187c98d248a23f15f70a888db7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_4860e47e1be298abcaca83850beca95a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_61dcaafb972072bdb710e7a6d10fbbf5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5eaac5dd5a1a170321f29e0f20fe3e9d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_8a8f0580a1ceacfce5e6bf87e99560b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9d8eea90d3a99265ab37dd2570d710b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/whatsapp-image-2026-05-22-at-17-57-47.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/rdw-15-05-by-mihai-ciobanu-252.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/04/tom-hardy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dan-negru-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_773851ecbe84f99a180ae8709f554e1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0518049c70eaeb0d7d4330ae56c7664f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/01/hepta4770859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tampa-brasov.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tren-supraaglomerat-in-elvetia-scaled-e1779458903606.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/geanta-bebelusului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/o-gramada-de-pepeni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sos-pesto-pe-un-fund-de-lemn.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-de-spalat-vase-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zestre.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/primul-salvator-lift-cazut-ministerul-transporturilor-palat-cfr-povesteste-nu-tipa-nimeni-1-e1779460586377.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cancer-la-san.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sediul-diicot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/razvan-lucescu-pomana-mircea-lucescu-4-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.