Angajaţii s-au adunat în principala hală de producţie şi au decis să oprească din nou lucrul, nemulţumiţi de negocierile de până acum cu patronatul cu privire la noul contract colectiv de muncă, a declarat preşedintele Sindicatului Astra Rail Arad, Ionel Rusu, pentru Agerpres.

Peste 300 dintre angajaţi s-au postat apoi în faţa sediului administrativ, o clădire cunoscută în Arad sub numele „Casa Albă”, situată în faţa Gării Centrale.

„Astăzi (luni – n.r.) avem etapă de negocieri cu reprezentanţii patronatului, este prima întâlnire de negocieri după aceste proteste. Suntem curioşi să vedem cu ce contra-ofertă vin la solicitările noastre, pentru că toţi ne dorim să dezamorsăm cât mai repede această stare şi să revenim în activitate, dar nu se poate stinge starea decât printr-o negociere simţitoare. Este a treia zi când este întreruptă total activitatea la punctul de lucru din Arad şi o parte dintre salariaţi sunt în faţa pavilionului administrativ aşteptând informaţii”, a declarat Rusu.

În jurul orei 10.00, sindicaliştii şi reprezentanţii proprietarilor fabricii au început discuţiile pe marginea semnării noului contract colectiv de muncă, pe care angajaţii îl resping fără o creştere salarială de 30-40 de procente.

Joi, a avut loc primul protest spontan la Astra Rail Arad, iar atunci sindicaliştii şi angajaţii ameninţau că, dacă până la 31 mai nu se va ajunge la un consens cu privire la contractul colectiv, va fi declanşat conflictul de muncă.

„Suntem în urmă cu salariile de ani de zile, încă plătim efectul stării de insolvenţă care a fost cu ani de zile în urmă şi am vrea să recuperăm, să ajungem la un alt nivel cu salariul. Propunerea noastră este să abordăm o creştere undeva între 30 şi 40%, pentru că, dacă nu ar fi fost insolvenţa în istoria noastră şi am fi mers pe trendul normal, salariile noastre ar fi fost cu 40% mai mari, producţia, productivitatea şi performanţele economice ale fabricii ar fi fost mai mari”, a declarat Ionel Rusu, săptămâna trecută, pentru sursa citată.

„Dacă nu câştigăm acest război, va avea loc un nou Holocaust”, susține armata israeliană. Avertismentul lui Netanyahu, după 6 luni de conflict
Recomandări
„Dacă nu câştigăm acest război, va avea loc un nou Holocaust”, susține armata israeliană. Avertismentul lui Netanyahu, după 6 luni de conflict

Reprezentanţi din conducerea fabricii le-au spus atunci protestatarilor că vor continua discuţiile cu sindicaliştii pentru a se încerca încheierea unei înţelegeri.

Astra Rail, care are ca acţionar majoritar (75%) un concern american, are 1.200 de salariaţi în unitatea din municipiul Arad.

Zilele trecute, greva de la Electrolux s-a încheiat, după zece săptămâni de proteste. Află ce au obținut sindicaliştii din partea conducerii fabricii!

FOTO – specialarad.ro


Citește și:

OPINIE | România – o ţară de doar doi lei. România, ţara muncii ieftine. Vasile Ernu, despre greva muncitorilor de la Electrolux Satu Mare


 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Patru zodii care vor avea noroc la bani până la vară. Balanțele dau lovitura
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea noroc la bani până la vară. Balanțele dau lovitura
Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Bianca Drăgușanu și fiica ei, asortate în Dubai din cap până în picioare. Cum arată și cât costă ținutele Dolce & Gabbana
Libertateapentrufemei.ro
Bianca Drăgușanu și fiica ei, asortate în Dubai din cap până în picioare. Cum arată și cât costă ținutele Dolce & Gabbana
Cea mai frumoasă reporteră italiană n-a putut intra într-o faimoasă discotecă din Berlin, din cauza garderobei: „N-am fost refuzată niciodată!”
GSP.RO
Cea mai frumoasă reporteră italiană n-a putut intra într-o faimoasă discotecă din Berlin, din cauza garderobei: „N-am fost refuzată niciodată!”
Capitala europeană care s-a umplut de oameni ai străzii, consumatori de droguri și prostituate: “Ferentariul e o glumă”
FANATIK.RO
Capitala europeană care s-a umplut de oameni ai străzii, consumatori de droguri și prostituate: “Ferentariul e o glumă”
Fata de 15 ani care a murit după ce a căzut de la etaj, în Brașov, se afla la o petrecere și ar fi băut mult alcool
Știrileprotv.ro
Fata de 15 ani care a murit după ce a căzut de la etaj, în Brașov, se afla la o petrecere și ar fi băut mult alcool
Mesajul publicat de Cristina Ciobănașu în ziua nunții lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu. A surprins pe toată lumea!
Unica.ro
Mesajul publicat de Cristina Ciobănașu în ziua nunții lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu. A surprins pe toată lumea!
EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea
Orangesport.ro
EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea
Mărturia şoferului care l-a filmat pe biciclistul urmărit de lup. "Era extrem, extrem de speriat"
Observatornews.ro
Mărturia şoferului care l-a filmat pe biciclistul urmărit de lup. "Era extrem, extrem de speriat"
Horoscop 9 aprilie 2024. Taurii sunt în elementul lor și vor reuși să facă cele mai bune alegeri fără cine știe ce efort
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2024. Taurii sunt în elementul lor și vor reuși să facă cele mai bune alegeri fără cine știe ce efort
RECOMANDĂRI