Cei 40 de producători de prune uscate din localitatea Leleasca sunt foarte ocupaţi în această perioadă.
Zilnic, timp de o lună şi jumătate, prelucrează fructele culese, pentru a le trimite apoi în hypermarketurile din Bucureşti, unde un kilogram se vinde şi cu 30 de lei, chiar dacă la producător costă doar 7. De 20 de ani, Adriana Gioarsă pregăteşte în fiecare toamnă câteva sute de kilograme, însă anul acesta numărul comenzilor a crescut foarte mult.
“Deja am primit foarte multe comenzi şi la începutul lunii octombrie începem livrarea. Vom livra şi în ţară, şi în străinătate”, a declarat Adriana, unul dintre producătorii din Leleasca. Femeia deţine o livadă de şapte hectare şi a recoltat anul acesta 10 tone de prune.
O mică parte rămâne pentru consumul din România, pentru că majoritatea lăzilor pleacă spre Germania, Belgia şi, mai nou, Emiratele Arabe.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Război între Iran și Israel. Israelienii sunt apărați de Marea Britanie și Statele Unite. Joe Biden: ”Atacul a eșuat”
Viva.ro
Gina Pistol a bifat o nouă operație estetică: „Era ca un buzunărel așa foarte dubios. Se vedea ciudat. Am decis să fac...”. Cum arată acum
Libertateapentrufemei.ro
Mirela Vaida, poze rară cu soțul ei. Cine este bărbatul cu care are 3 copii, o casă în pădure și o viață fericită
FANATIK.RO
Amendă de peste 3.000 de lei pentru șoferii care au acest lucru pe geamul mașinii. Puțini știu că e ilegal
GSP.RO
VIDEO. FCSB, spre Salonic... cu Gigi Becali, Luțu și călugării! Imagini tari de pe aeroport, de la plecarea campioanei
FANATIK.RO
Șase zodii vor avea noroc din plin în plan financiar și cel mai mare succes profesional până la finalul anului. Balanțele sunt cele mai avantajate
Unica.ro
Prima apariție publică a lui Michael Schumacher după accidentul din 2013. Fostul campion a participat la nunta fiicei lui
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Imagini din camera de cămin din Regie care a luat foc. Studenta spune că avea doar caloriferul în priză
HOROSCOP
Horoscop 3 octombrie 2024. Leii ar fi bine să își înceapă ziua într-o dispoziție cât mai senină, meditativă chiar, dacă este posibil