Senatorul ALDE Daniel Zamfir a cerut BNR, duminică, să schimbe mecanismul prin care este calculat ROBOR și a spus că „indicele la care sunt calculate ratele românilor cu credite în lei este aranjat, este trucat printr-o înţelegere între băncile comerciale cu ştiinţa şi implicarea directă a Băncii Naţionale a României”.

„Cer Băncii Naţionale a României ca de mâine să oprească acest mecanism prin care ROBOR-ul este calculat astăzi, mecanism care umflă într-un mod artificial ratele românilor. Prin pârghiile pe care le are BNR să stabilească ca acest ROBOR să se calculeze în funcţie de tranzacţiile care se fac, pentru că aia este valoarea reală, de piaţă, la care se fac tranzacţiile şi nu în funcţie de cotaţii. (…) ROBOR este o înţelegere între băncile comerciale, nu este rezultatul unei pieţe libere, aşa cum ne-au explicat de atâtea ori oficialii BNR. Este o înţelegere care se face pentru a acoperi pierderile din speculaţiile financiare ale băncilor comerciale, pierderi care sunt puse pe spinarea celor care au credite în lei”, a mai spus Zamfir.

BNR a reacționat, prin purtătorul de cuvânt Dan Suciu.

„Nu înţeleg cum Banca Naţională a făcut acest lucru (trucarea ROBOR n.r.), pentru că de la domnul Zamfir nu am văzut niciun argument de manipulare. Asigur pe toată lumea că nu există, cel puţin din cunoştinţa noastră, asemenea presupuneri legate de manipulare. Domnul Zamfir nu înţelege, nu vrea să înţeleagă sau creează confuzie în mod intenţionat, ceea ce este descalificant, pentru că pur şi simplu nu ţine cont de obiectul de activitate definit prin lege pentru Banca Naţională, şi anume politica monetară, care presupune stabilitatea preţului, controlul inflaţiei. Aceasta se face prin dobânda de politica monetară şi care la rândul ei determină culoarul de variaţie al ROBOR-ului pe diferite scadenţe. Dacă nu se ţine cont de obiectul de activitate al băncii e ca şi cum nu se recunoaşte rolul băncii din perspectivă legală”, a spus Suciu, potrivit Agerpres.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut vineri cu până la 2,93% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

În perioada similară a anului trecut, respectiv 18 ianuarie 2018, indicele era 1,98% pe an.

Fotografie principală: Hepta


Citește și:

Amintiri din comunism. Leo Iorga era star rock, dar avea doar o pereche de pantofi. Luna de miere a petrecut-o într-un autobuz defect

Schimbări suspecte în piața „păcănelelor”! Un Ordin dat peste noapte a băgat industria în vrie! Cine câștigă de pe urma deciziei
PARTENERI - GSP.RO
Schimbări suspecte în piața „păcănelelor”! Un Ordin dat peste noapte a băgat industria în vrie! Cine câștigă de pe urma deciziei
Ce DRAMĂ pentru Adriana Iliescu. A primit lovitura de grație, chiar acum! E atât de trist...
Playtech.ro
Ce DRAMĂ pentru Adriana Iliescu. A primit lovitura de grație, chiar acum! E atât de trist...
Ultimele ore ale bărbatului ucis în scara blocului, la Brașov. Iulian a sfârșit înjunghiat după ce a chemat acasă o fată cunoscută pe Internet
Observatornews.ro
Ultimele ore ale bărbatului ucis în scara blocului, la Brașov. Iulian a sfârșit înjunghiat după ce a chemat acasă o fată cunoscută pe Internet
Horoscop 13 aprilie 2021. Berbecii au nevoie de revigorare pentru a-și debloca propriile gânduri
HOROSCOP
Horoscop 13 aprilie 2021. Berbecii au nevoie de revigorare pentru a-și debloca propriile gânduri
Trupul maratonistului Cornel Crivăţ, găsit în apropiere de bârlogul unui urs. De ce nu a sunat după ajutor
Știrileprotv.ro
Trupul maratonistului Cornel Crivăţ, găsit în apropiere de bârlogul unui urs. De ce nu a sunat după ajutor
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
Telekomsport
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
Ai afacerea ta? Află cum ai acces la oferte speciale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Ai afacerea ta? Află cum ai acces la oferte speciale (PUBLICITATE)