Senatul a ramas gol din cauza campaniei pentru referendumul privind suspendarea lui Traian Basescu. Majoritatea senatorilor au lipsit ieri de la sedinta de plen a Camerei Superioare a Parlamentului, aceasta fiind in consecinta suspendata.

Sedinta senatorilor trebuia sa inceapa la ora 9.00, dar de la bun inceput sala parea cuprinsa de o liniste nefireasca. Pentru ca intarzierea alesilor la lu-  cru nu e ceva neobisnuit, presedintele de sedinta Radu Berceanu a amanat lucrarile pentru ora 11.00, sperand ca pana atunci se vor trezi si senatorii mai lenesi. Efectul celor doua ore de asteptare pe la bufet, la o barfa mica si la o cafea, a fost jalnic: doar trei senatori s-au adaugat celor harnici in cele 120 de minute, astfel ca din totalul de 137 de senatori doar 59 erau prezenti ieri la ora 11.00 la lucru. Radu Berceanu nu a avut alta solutie si a suspendat lucrarile, pentru asigurarea cvorumului mai fiind necesari inca cel putin 10 senatori. Nici saptamana viitoare alesii nu vor fi prea harnici, ei fiind liberi pana pe 2 mai.
De fapt, singurele activitati ale parlamentarilor sunt cele legate de campania electorala.
Guvernul a adoptat ieri normele pentru organizarea si desfasurarea referendumului, acesta costand contribuabilul 60 de milioane de lei. 

Traian Basescu: „322, un numar rau pentru Romania”

La plecarea de la sediul de campanie, Traian Basescu a declarat ca are nevoie de sprijinul tuturor romanilor. El a aratat ca, orice s-ar intampla, Parlamentul trebuie respectat ca institutie, dar cei 322 de parlamentari care l-au suspendat au creat ‘un numar rau pentru Romania’.

PLD si PD, la intalnire

Printre senatorii care au lipsit ieri de la serviciu au fost si cei din PLD si PD, care erau ocupati sa-si declare sustinerea pentru Basescu la sediul de campanie al acestuia din str. Vasile Lascar nr. 148. 

Disidentii din PSD

PSD nu a avut timp de Senat pentru ca a fost in intalnire electorala. Liderii partidului au decis ieri sa-l atace dur in campanie pe Basescu. In mod exceptional, grupul de la Cluj a lipsit de la intrunire.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Viva.ro
Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Acte pentru demolare perete 2025. Este interzis să faci asemenea lucrări fără autorizație. Ce riști
FANATIK.RO
Acte pentru demolare perete 2025. Este interzis să faci asemenea lucrări fără autorizație. Ce riști
DIVORȚUL începutului de an în showbiz! Vedeta a anunțat că s-a despărțit de soț după 10 ani de căsătorie și 3 copii împreună
Elle.ro
DIVORȚUL începutului de an în showbiz! Vedeta a anunțat că s-a despărțit de soț după 10 ani de căsătorie și 3 copii împreună
Să fie acesta ADEVĂRATUL MOTIV al despărțirii? Dezvăluirea făcută acum de Alexia Eram i-a uimit pe fani! Declaraţiile ei coincid cu versurile scrise de Mario Fresh. Detaliile care aruncă totul în aer!

Italienii îşi iau casele înapoi. Motivul pentru care se înghesuie abia acum să cumpere case la 1 euro
Observatornews.ro
Italienii îşi iau casele înapoi. Motivul pentru care se înghesuie abia acum să cumpere case la 1 euro
Horoscop 26 ianuarie 2025. Berbecii vor simți nevoia să schimbe atmosfera din jurul lor
HOROSCOP
Horoscop 26 ianuarie 2025. Berbecii vor simți nevoia să schimbe atmosfera din jurul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI