Mai exact, soţii Pop, din Remetea Chioarului, au depus la primăria din localitate dosarul pentru ajutor financiar acordat celor cu venituri mici. La data la care au înregistrat actele, cei doi se încadrau în condiţii, având în ogradă trei capre şi un ţap. La scurt timp, una dintre capre a fătat, spre neşansa lor, patru iezi, depăşind astfel numărul de animale permis. Autorităţile au aflat acum despre acest lucru, iar familia s-a văzut pusă în situaţia de a da înapoi banii.

Trebuie să dea înapoi 2.600 de lei

“Autorităţile îi pun acum pe părinţii mei să returneze banii primiţi. E vorba de 2.600 de lei, pentru că i-au depistat că au opt capre. Dânşii de la primărie ar fi trebuit să ştie legea, sunt o grămadă care au vaci, maşini, scutere, dar toate taxele acestea vin numai la noi, la omul de rând… Era un sprijin mare, cu acei bani cumpăram mâncarea pentru fiecare lună”, ne-a declarat Emil Pop, fiul celor doi soţi. Oficialii Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială Maramureş susţin că nu au făcut decât să aplice legea, aşa cum a fost ea concepută. Aceştia recunosc însă că se confruntă des cu astfel de cazuri în care oameni săraci rămân fără sprijin financiar tocmai pentru ca uită să-şi declare toate bunurile.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Noi imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghecampf » De la ce a plecat totul
GSP.RO
Noi imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghecampf » De la ce a plecat totul
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Playtech.ro
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Viva.ro
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Scandal răsunător în gimnastică: Amalia, o sportivă de 15 ani, ar fi amenințat că se sinucide din cauza abuzurilor de la antrenamente
Observatornews.ro
Scandal răsunător în gimnastică: Amalia, o sportivă de 15 ani, ar fi amenințat că se sinucide din cauza abuzurilor de la antrenamente
VIDEO | Avionul din care au căzut bucăți de metal, la scurt timp după decolare. A lăsat în urmă „jet de scântei”
Știrileprotv.ro
VIDEO | Avionul din care au căzut bucăți de metal, la scurt timp după decolare. A lăsat în urmă „jet de scântei”
Unde se află insula pe care toți oamenii umblă dezbrăcați. Chiar și la restaurant se merge fără haine
FANATIK.RO
Unde se află insula pe care toți oamenii umblă dezbrăcați. Chiar și la restaurant se merge fără haine
Video complet! Ce se întâmplă cu câteva secunde înainte de bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Abia apoi totul a escaladat în violenţă: "Ai filmat?"
Orangesport.ro
Video complet! Ce se întâmplă cu câteva secunde înainte de bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Abia apoi totul a escaladat în violenţă: "Ai filmat?"
Horoscop 25 septembrie 2022. Berbecii au la dispoziție o zi care aduce un dinamism special, care îi invită la modificarea condițiilor de trai
HOROSCOP
Horoscop 25 septembrie 2022. Berbecii au la dispoziție o zi care aduce un dinamism special, care îi invită la modificarea condițiilor de trai
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi
PUBLICITATE
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi