Cum a răspuns Franța la acuzațiile lui Simion și AUR

„Acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate”, spune purtătorul de cuvânt al Ministerului francez pentru Europa şi Afaceri externe.

„Franţa respinge categoric aceste acuzaţii şi face apel ca fiecare să-şi asume responsabilitatea, dar mai presus de toate, să respecte democraţia română”, mai arată sursa citată.

Reacţia Franţei a venit după ce George Simion a declarat că „observatorii internaţionali au văzut ingerinţele nu doar din partea Republicii Moldova, ci şi din partea statului francez” în alegerile din România.

Solicitarea AUR făcută Comisiilor de control ale SRI şi SIE

De asemenea, vineri, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a solicitat Comisiilor de control ale SRI şi SIE să verifice motivul vizitei şefului serviciilor externe ale Franţei în România.

„Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis astăzi, 23 mai, prin reprezentanţii săi în cele două comisii parlamentare de control a activităţii SIE şi SRI, solicitări pentru investigarea implicării unor ingerinţe străine în procesul electoral din România.

Conform informaţiilor apărute în spaţiul public, Nicolas Lerner, directorul Direcţiei Generale pentru Securitate Externă (DGSE) – principalul serviciu de informaţii externe din Franţa – ar fi efectuat o vizită la Bucureşti cu doar două zile înainte de cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 18 mai 2025.

În timpul acestei vizite, acesta ar fi avut întâlniri cu conducerea unor servicii de informaţii din România, ulterior deplasându-se în Republica Moldova”, arată AUR într-un comunicat oficial.

„Chiar înainte de ziua votului, fondatorul platformei Telegram, Pavel Durov, a transmis un mesaj oficial tuturor utilizatorilor din România, avertizând că Guvernul Francez i-ar fi cerut să reducă la tăcere vocile conservatoare din ţara noastră iar ulterior, într-o postare pe platforma X, Durov a declarat că solicitarea ar fi venit direct de la Nicolas Lerner”, mai arată AUR.

„Având în vedere gravitatea acestor acuzaţii, AUR solicită celor două comisii de control a activităţii SRI şi SIE să verifice următoarele aspecte: dacă Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe au fost informate despre vizita în România a directorului DGSE, Nicolas Lerner, înainte de desfăşurarea alegerilor; ⁠dacă vizita acestuia a implicat întâlniri oficiale cu reprezentanţi ai serviciilor române de informaţii;⁠ ⁠dacă SRI şi SIE au cunoştinţă despre afirmaţiile fondatorului Telegram, Pavel Durov; ⁠dacă, în opinia SRI şi SIE, aceste acţiuni pot fi considerate drept o formă de ingerinţă a unui stat străin în procesul electoral din România”, precizează AUR.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

Moravurinoi 23.05.2025, 20:15

Sistemul e de vina, nu ca omul a iesit din grota si dorea sa fie presedinte

Avatar comentarii

Brinzovenescu 23.05.2025, 19:58

E in zadar!AUR tot nu știe ca nu conteaza „opinia SIE și SRI”?(Dar a STS?)Și ca doar a CCR conteaza? Nu CCR hotaraște care„agenți statali” au voie sa„interfereze procesul electoral”?!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.