„Domnul Dragnea trebuie să părăsească viața publică. Un politician cu două condamnări în Justiție nu poate să mai stea în fruntea României și să dicteze politica penală a statului.

Pentru binele acestei țări, pentru a rămâne într-o ordine legală și morală, șeful Camerei Deputaților trebuie să renunțe la orice pârghie de putere.

Demisia ar putea fi o șansă și a celor de la putere pentru a renunța la manipulări, agresivitate și polarizarea României doar pentru apărarea cu orice preț a unui vătaf.

România are șansa să revină la normalitate.Avem nevoie de o nouă clasă politică. Una onestă, profesionistă și cu bun simț. Trebuie să ne redescoperim decența. Trebuie să ne oprim din goana asta de a modifica legi pentru a salva politicieni. Din încercările de a intimida justiția la televizor. Avem nevoie de o justiție nu numai independentă dar și profesionistă”, a scris Cioloş pe Facebook, după decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), care l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în dosarul „DGASPC Teleorman”. Decizia nu este definitivă.

În același dosar, Bombonica Prodana scapă de închisoare. Fosta soție a lui Liviu Dragnea a primit doar amendă.

Vi se pare corectă condamnarea lui Liviu Dragnea?

Da, a primit pedeapsa potrivită 88% (15 voturi)
Nu, merita o pedeapsă mai blândă 0% (0 voturi)
Nu, merita să fie achitat 12% (2 voturi)
Loading ... Loading ...

Citește și: O gafă a oficialilor români, la Euronews. Ambasadorul britanic, întâmpinat cu un steag scos din uz de două secole


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.