Mergi direct la conținut »
Reacția lui Dan Barna, după victoria USR în cazul companiilor PMB: "E o veste bună, e extraordinar"
Ştiri Libertatea > Ştiri > Reacția lui Dan Barna, după victoria USR în cazul companiilor PMB: "E o veste bună, e extraordinar"

Reacția lui Dan Barna, după victoria USR în cazul companiilor PMB: „E o veste bună, e extraordinar”

Președintele Partidului Uniunea Salvați România (USR), Dan Barna, a comentat în seara zilei de joi, 22 noiembrie, la un post de televiziune, decizia Curtea de Apel București de astăzi, care anulează hotărările de înființare a celor 22 de societăți comerciale create de primarul Municipiului București (PMB), Gabriela Firea.

Consilierii municipali USR au contestat înființarea acestor Companii pe motiv că hotărârile au fost adoptate ilegal. Mai precis, ele au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu din numărul total de consilieri, și nu cu votul a două treimi, așa cum ar fi fost nevoie pentru astfel de proiecte care privesc patrimoniul Capitalei.

„E o veste bună, e extraordinar. Are consecințele firești: bugetul Municipalității rămâne Municipalității și rămâne al Bucureștiului și nu pleacă pe aceste țevi de scurs bani publici, care au fost construite de doamna Firea tocmai în acest scop. Acelea erau niște companii pentru devalizarea bugetului Municipiului București. Foarte clar, nu era niciu echivoc acolo, nu era vorba de nimic altceva. Bucureștiul este un oraș captiv și blocat. Înființare acelor companii nu ar fi ajutat cu nimic Municipalitatea”, a spus Dan Barna, invitat în emisiunea „Imparțial”, de la Digi 24.

Instanța a decis astăzi că toate companiile au fost înființate de Gabriela Firea cu încălcarea legii: „Admite recursurile formulate. Casează în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, admite acţiunea şi, în consecinţă, anulează actele administrative contestate în cauză. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.11.2018”.

Vezi reacția Gabrielei Firea, după ce Curtea de Apel București a decis anularea tuturor hotărârilor de înființare a companiilor Primăriei Capitalei.


Citește și… REPORTAJ EXCLUSIV/ 400 de români trăiesc într-o comună de dincolo de Cercul Polar /VIDEO


 

 
 
Close
Închide
  Close