Donald Trump a afirmat că acțiunea Chinei, care a confiscat drona, reprezintă o acţiune ”fără precedent”. În mesajul anterior, în loc de ”fără precedent” (”unprecedented”), a scris „unpresidented”.

”China fură drona de cercetare a Marinei Statelor Unite în apele internaţionale – o smulge din apă şi o duce în China într-o acţiune «unpresidented»”, a scris Trump, în primul mesaj.

Săptămâna trecută, Trump a scris într-un mesaj postat pe Twitter că CNN prezintă ştiri false ”redicole” („rediculous”). Câteva ore mai târziu a postat un nou tweet în care a scris corect „ridiculous”.

Potrivit Pentagonului, drona a fost confiscată joi, în timp ce colecta date ştiinţifice neclasificate în Marea Chinei de Sud, pe care Beijingul o revendică aproape în întregime.

Un ziar publicat de Partidul Comunist Chinez (PCC) a citat sâmbătă un ofiţer care a declarat că SUA și China se află în contact în legătură cu aceast aparat fără pilot care aparţine Marinei americane şi că se aşteaptă o ”soluţie fără probleme”.

Donald Trump a reușit să atragă furia Chinei, înainte să își înceapă oficial mandatul de președinte al SUA. Viitorul lider de la Casa Albă a vorbit la telefon cu președinta Taiwanului, gest pe care niciun alt lider american nu l-a mai făcut de câteva decenii. Totodată, el a pus sub semnul întrebării politica „unei singure Chine”, care stă la baza relațiilor SUA-China din 1979.

„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
PARTENERI - GSP.RO
„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
Kamara rupe tăcerea despre iubita lui Reghecampf: “Cea mai mare ruşine pentru o femeie”
Playtech.ro
Kamara rupe tăcerea despre iubita lui Reghecampf: “Cea mai mare ruşine pentru o femeie”
ANIMAŢIE GRAFICĂ. Patru jandarmi au intrat cu maşina într-o groapă nesemnalizată, apoi au vrut să ascundă ruşinea
Observatornews.ro
ANIMAŢIE GRAFICĂ. Patru jandarmi au intrat cu maşina într-o groapă nesemnalizată, apoi au vrut să ascundă ruşinea
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Știrileprotv.ro
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Telekomsport
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie