Mai mult, STB susține că astfel de situaţii sunt inerente la achiziţia unor autovehicule noi, cazuri similare fiind înregistrate şi la autobuzele cumpărate în anul 2006.

„Societatea de Transport Bucureşti denunţă ferm campania de dezinformare despre autobuzele Otokar scoase în traseu şi face următoarele precizări: autobuzele nou achiziţionate sunt fiabile, iar problemele care au apărut sunt minore şi au fost remediate operativ. Astfel de situaţii sunt inerente la achiziţia unor autovehicule noi, cazuri similare fiind înregistrate şi la autobuzele achiziţionate în anul 2006; achiziţia de autobuze din acest an a fost făcută în urma unei licitaţii publice internaţionale, la care au putut participa toţi furnizorii interesaţi, câştigătorul fiind desemnat conform legii; în primele două zile, nu au fost înregistrate retrageri la autobaze, cauzate de defecţiuni. Mai mult, în aceeaşi perioadă, STB nu a primit din partea călătorilor vreo reclamaţie sau plângere, ci, dimpotrivă, au fost trimise mesaje de mulţumire pentru condiţiile oferite de aceste vehicule”, se arată în comunicat.

Conducerea şi specialişti ai STB au avut deja o întâlnire cu reprezentanţii Otokar, în urma căreia s-a constatat că disfuncţiile apărute sunt minore. Totuşi, pentru a preîntâmpina orice alte probleme, Otokar va asigura echipe de tehnicieni şi specialişti în fiecare autobază a STB, potrivit sursei citate.

În plus, conducerea executivă a STB a dispus chiar luni efectuarea unor verificări exigente în traseu cu privire la funcţionarea autobuzelor noi şi va avea în continuare întâlniri cu membri din conducerea Otokar pentru Europa Centrală şi de Est.

„Referitor la declaraţiile unor lideri de sindicat care susţin că ar exista probleme grave la o treime dintre vehiculele aflate în traseu, STB precizează că aceştia sunt salariaţi care au probleme disciplinare şi încearcă să denigreze compania municipală de transport a Capitalei. STB menţionează că aceşti angajaţi reprezintă o minoritate în rândul celor peste 10.000 de salariaţi şi nu prezintă punctele de vedere ale acestora, nici măcar ale şoferilor care conduc noile vehicule”, se mai spune în comunicat.

Suspendarea grevei pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională „nu s-a luat în calcul”. Mai este o săptămână până la primul examen național
Recomandări
Suspendarea grevei pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională „nu s-a luat în calcul”. Mai este o săptămână până la primul examen național

Conform documentului, pentru conducerea STB primează interesul călătorilor, „aceştia fiind chiar raţiunea de a exista a companiei de transport a Capitalei”.

„Nu tolerăm, sub nicio formă, lipsa de respect faţă de călători, nici prin utilizarea unor vehicule nesigure, dar nici prin inducerea în spaţiul public a unor informaţii false, menite a le crea călătorilor o stare de teamă sau de inconfort nejustificată”, a declarat Andrei George Creci, directorul general al STB, citat de Agerpres.

În cazul în care informaţiile răspândite sunt false, nefondate şi denigratoare, STB îşi rezervă dreptul de a acţiona în consecinţă.

„STB va monitoriza permanent fluxurile de călători şi, pe măsură ce vor sosi noile vehicule, autobuzele companiei vor fi redistribuite pe linii în funcţie de cererea de transport, ţinându-se cont de gradul de poluare şi de capacitatea acestora”, mai afirmă STB.

Și primarul Capitalei, Gabriela Firea, spune că autobuzele Otokar nu sunt defecte. „Este o știre falsă. A fost o singură defecțiune, din cele 30 de autobuze”, a spus edilul.


Citește și… VIDEO/ Urmăriți „Uranissima”, emisiunea prezentată de Urania. Previziuni pentru săptămâna 3-9 decembrie 2018


 


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Playtech.ro
Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Viva.ro
Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Cum poți solicita ștergerea datelor personale în 2023. Este cât se poate de legal. Ce înseamnă, de fapt, dreptul de a fi uitat
FANATIK.RO
Cum poți solicita ștergerea datelor personale în 2023. Este cât se poate de legal. Ce înseamnă, de fapt, dreptul de a fi uitat
Putin își construiește un nou buncăr antiatomic. Ce dotări va avea adăpostul amplasat sub cel mai de elită spital din Rusia
Știrileprotv.ro
Putin își construiește un nou buncăr antiatomic. Ce dotări va avea adăpostul amplasat sub cel mai de elită spital din Rusia
Ce spun vecinii despre femeia găsită moartă, într-un sac de plastic din lada patului. Mirosul era deja insuportabil în blocul din Sectorul 4. Primele ipoteze
Observatornews.ro
Ce spun vecinii despre femeia găsită moartă, într-un sac de plastic din lada patului. Mirosul era deja insuportabil în blocul din Sectorul 4. Primele ipoteze
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Cum arată soția lui Mihai Dedu și ce spune știristul de la PRO TV despre mariajul lor: 'Soția mea e în Pro TV din 1996'
Unica.ro
Cum arată soția lui Mihai Dedu și ce spune știristul de la PRO TV despre mariajul lor: 'Soția mea e în Pro TV din 1996'
Horoscop 5 iunie 2023. Vărsătorii au ocazia să vadă cam cum vor arăta următoarele luni pentru ei, în special în domeniul relațiilor de parteneriat
HOROSCOP
Horoscop 5 iunie 2023. Vărsătorii au ocazia să vadă cam cum vor arăta următoarele luni pentru ei, în special în domeniul relațiilor de parteneriat