Dacă nu va fi adoptat de Parlament, prin votul celor două Camere, proiectul de lege nu va intra în vigoare, iar prevederile nu vor putea fi aplicate.

„Ne aflăm într-o situaţie foarte gravă, acest Guvern incompetent a anunţat de două săptămâni că ridică starea de urgenţă şi nu au făcut nimic în această perioadă, în afară de tunuri pentru firmele de casă”, a spus, luni, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

El a precizat că premierul s-a contrazis cu miniştrii pe măsurile care urmează să fie luate.

Despre proiectul de lege adoptat de Guvern, Alfred Simonis a spus că premierul „este incompetent şi nu are habar de prevederile din Constituţie”.

Simonis a arătat că, potrivit Constituţiei, după adoptarea în Parlament, este nevoie de un termen de două zile, după adoptare, pentru contestare la Curtea Constituţională.

După promulgare, la fel, potrivit articolului 78 din Constituţie, este nevoie de trei zile pentru a intra în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial a legii.

„Asta înseamnă că, practic, din data de 15 mai, nu vom mai avea niciun fel de restricţii în România, pentru că acest Guvern în loc să se ocupe din timp de redactarea unui proiect pierde vremea cu angajat chelneri şefi în spitale şi cu achiziţii la dublu şi triplu preţ”, a mai spus el.

Liderul deputaţilor PSD a mai spus că Guvernul a refuzat constant, în ultimele săptămâni, un dialog cu Parlamentul.

Parlamentarul a afirmat că PSD vrea să vadă dacă acest proiect respectă drepturile cetăţeneşti, dacă se dă liber la achiziţii trucate. „Cel mai grav este faptul că, după 15 mai, din cauza incompetenţei criminale a acestui Guvern, românii vor putea ieşi pe stradă, fără restricţii şi fără să ştie ce trebuie să respecte”.

CTP publică o poză senzațională: cine e personajul misterios din spatele lui Țiriac
PARTENERI - GSP.RO
CTP publică o poză senzațională: cine e personajul misterios din spatele lui Țiriac
Săraca! Ce a ajuns să facă pentru bani Viorica Dăncilă! Cum și-a BĂTUT JOC PSD de ea, după ce au forțat-o să demisioneze
PARTENERI - PLAYTECH
Săraca! Ce a ajuns să facă pentru bani Viorica Dăncilă! Cum și-a BĂTUT JOC PSD de ea, după ce au forțat-o să demisioneze
Horoscop 21 septembrie 2020. Capricornii au nevoie de răbdare pentru a putea ajunge la concluzii corecte
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2020. Capricornii au nevoie de răbdare pentru a putea ajunge la concluzii corecte
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii
Telekomsport
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii