De Valentina Postelnicu,

Documentul cu proiectul de lege adoptat de Guvern

proiect lege starea de alerta sedinta final

UPDATE ora 13.30 Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a prezentat în briefingul de după şedinţă măsurile care vor intra în vigoare după data de 15 mai, dacă proiectul de lege este adoptat de Parlament.

El a precizat că mare parte din măsuri au fost şi pe perioada stării de urgenţă şi este nevoie de reglementarea lor şi prin lege.

  • Sunt prevăzute reglementări în ceea ce priveşte activităţile economice şi sociale.
  • În domeniul economic, va fi permisă comercializarea produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nonalcoolice, dacă nu se staţionează în acele spaţii, precum spaţiile drive-in, room-service sau livrare la clienţi
  • Vânzarea produselor electronice şi electrocasnice, permisă dacă sunt livrate acasă
  • Este permisă activitatea din centrele comerciale de tip mall, care au acces din exteriorul incintei şi este întreruptă comunicarea cu restul complexului.
  • În domeniul sănătăţii, se păstrează prevederea actuală şi este instituită în proiect: pe perioada stării de alertă, posturile vacante pot fi ocupate fără organizarea concursului, dacă durata angajării nu depăşeşte perioada stării de alertă
  • Pe perioada stării de alertă, se instituie obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice închise, spaţii comerciale, în mijloacele de transport în comun şi la muncă
  • În instituţiile publice şi în companiile de stat cu număr mai mare de 50 de angajaţi, se instituie obligaţia de a se face programe de muncă, invidualizate, astfel încât aceştia să înceapă programul şi să îl termine în interval de o oră între ture
  • Pe perioada stării de alertă, angajatorii pot stabili programe de protecţie pentru persoanele vulnerabile
  • Instituţiile şi autorităţile pot angaja personal, fără concurs, pe durată determinată, de şase luni
  • În domeniul transporturilor, sunt prevăzute măsuri restrictive în privinţa transportului aerian, naval şi terestru
  • În educaţie, pe perioada stării de alertă, unităţile de învăţământ preuniversitar organizează cursurile online. Acolo unde nu e posibil, autorităţile au obligaţia de a asigura accesul acestora la şcoala online
  • În baza hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență și prin ordin comun al Ministerului Educației se vor institui măsuri pentru desfășurarea activităților în scopul finalizării anului școlar și pentru pregătirea viitorului an școlar, în mod special în ceea ce privește activitatea pentru susținerea examenelor naționale în perioada 2-12 iunie 2020
  • Sunt reglementate activăţile privind cantonamentele şi accesul la bazele sportive
  • În ceea ce priveşte cultele religioase, potrivit proiectului, activitatea acestora se exercită liber, cu respectarea regulilor sanitare
  • Sunt prevăzute măsuri în ceea ce priveşte organizarea modului de desfăşurare a procedurilor din domeniul insolvenţei, decalarea unor termene, pentru agenţii economici şi prevederi privind executarea pedepselor şi drepturile deţinuţilor
  • În baza proiectului de lege, s-a schimbat regimul juridic al contravenţiilor, care este asimilat şi pus în acord cu Ordonanţa nr. 2, pe 2001, pentru a evita situaţia ivită, prin care amenzile instituite prin Ordonanţa nr. 1 au fost declarate neconstituţionale
  • Proiectul a fost trimis Parlamentului pentru adoptare în regim de urgenţă
  • Proiectul este pentru protejarea vieţii românilor şi a sănătăţii acestora, în contextul pandemiei de COVID-19.
Surpriză în cazul femeii din Botoșani care a spus că ”un domn și o doamnă de la DSP” i-au oferit 3.000 de lei ca să-și treacă soțul drept mort COVID-19
Recomandări

Surpriză în cazul femeii din Botoșani care a spus că ”un domn și o doamnă de la DSP” i-au oferit 3.000 de lei ca să-și treacă soțul drept mort COVID-19

 

Pentru ca acestea să intre în vigoare, este nevoie însă de un vot în Parlament, care să fie dat până vineri, pentru ca legea să fie promulgată.

În plus, aleşii pot face modificări pe proiectul de lege.

Orban: „CCR a lipsit autoritățile de pârghiile necesare pentru a lupta împotriva epidemiei”

UPDATE ora 11.40 Şedinţa de Guvern a început cu o întârziere de 40 de minute.

Premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul adoptă proiectul de lege cu măsurile ce vor fi luate în starea de alertă, pentru că decizia CCR limitează acţiunea Guvernului. El şi-a exprimat speranţa că parlamentarii vor da votul cât mi repede.

„Pe 15 mai se va încheia starea de urgență. Trebuie să avem garanția că vom avea la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a continua activitatea din ultimele trei luni”, a spus premierul.

Şeful Executivului a explicat că CCR s-a pronunțat asupra unei sesizări depuse de Avocatul Poporului, iar în acest moment, Guvernul este” în situația în care CCR a lipsit autoritățile de pârghiile necesare pentru a lupta împotriva epidemiei”.

„Am ales soluția unui proiect de lege pentru decizia CCR ne limitează foarte mult marja de mișcare. Pentru a avea deplina legitimitate am decis să elaborăm un proiect de lege”, a explicat Orban.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu a explicat că proiectul de lege îşi propune să apere viaţa şi sănătatea românilor, pe perioada stării de alertă, iar măsurile sunt luate doarpentru perioada stării de alertă.

El a menţionat că proiectul cuprinde o serie de măsuri ce pot fi luate pe durata stării de alertă, care să organzeze activitatea economic-socială și a instituțiilor statului, lăsând libertatea de a se desfășura aceste activități în contextul dat.

UPDATE 11.05.2020, ora 10.00 Pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern se află proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Acestea trebuie să intre în vigoare după data de 15 mai, când România va trece de la starea de urgenţă la starea de alertă.

Libertatea a transmis, duminică, faptul că în şedinţa de Guvern de luni, pe ordinea de zi se află, potrivit unor surse politice, un proiect de lege care va cuprinde toate măsurile care privesc restricţiile ce vor fi impuse de autorităţi, pe perioada stării de alertă.

Este vorba de acele prevedetri care privesc limitarea circulaţiei persoanei, interdicţia grupurilor mai mari de 3 persoane, interdicţia părăsirii localităţii, în anumite condiţii, carantina instituţionalizată, în anumite localităţi etc.

Faţă de starea de urgenţă, care este decretată de preşedintele României şi votată în Parlament, starea de alertă rămâne în administrarea Guvernului şi a autorităţilor locale.

Anunţul Avocatului Poporului, Renate Weber, care spunea, recent, că prin starea de alertă se încalcă principiul separației puterilor în stat, i-a făcut pe cei din Guvern să analizeze mai atent modul în care vor fi impuse regulile, pe perioada aceasta, astfel încât să nu se ajungă la o decizie nefavorabilă, la Curtea Constituţională.

Renate Weber a atacat la CCR Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004, cu modificările și completările ulterioare, care instituie starea de alertă, iar judecătorii vor analiza sesizarea miercuri.

Ea preciza că delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale, încalcă principiul separației puterilor, precum şi prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

În acest context, Guvernul mută decizia la Parlament.

Proiectul de lege la care lucrează Guvernul va curprinde doar acele măsuri care impun restricţii pentru cetăţeni, pentru restul de reguli putând fi dată şi Ordonanţă de Urgenţă.

Proiectul, adoptat de Guvern, va merge în Parlament, pentru adoptare finală, astfel că Executivul lasă decizia, privind regulile din această situaţie excepţională, în mâna parlamentarilor.

Votul pe proiect ar trebui, însă, să fie dat până vineri, astfel încât la intrarea în starea de alertă să existe deja cadrul legal pentru aplicarea măsurilor.

Sâmbătă, la Târgu Mureş, premierul Ludovic Orban declara că Guvernul este pregătit să reglementeze măsurile din timpul stării de alertă prin Ordonanță de Urgență, dacă CCR va declara neconstituțională legislația care va fi impusă în perioada de după 15 mai.

FOTO: Raed Krishan / GSP

Citeşte şi:

EXCLUSIV: Procurorii DNA au percheziționat calculatoarele șefilor IGSU pentru contracte de 623 de milioane de euro, dar dosarul a stagnat după izbucnirea COVID-19

Primăria Capitalei vrea să dea 3,5 milioane de lei pe o bibliotecă digitală, deși are deja una și un ONG a oferit acces gratuit la alta. Cine e beneficiarul contractului

Bill Gates, reacție dură după ce a fost acuzat că știa de coronavirus : „Am făcut o ...
GSP.RO
Bill Gates, reacție dură după ce a fost acuzat că știa de coronavirus : „Am făcut o ...
Horoscop 27 mai 2020. Peștii au o relație bună cu cei din apropierea lor
HOROSCOP
Horoscop 27 mai 2020. Peștii au o relație bună cu cei din apropierea lor