Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL, îl susține pe Florin Cîţu, după episodul de acum 20 de ani, când a fost prins conducând băut în SUA şi a stat două zile în închisoare. Într-un interviu la Antena 3, preluat de Adevărul, liderul eurodeputaților români, a afirmat că lucrurile spuse despre premier sunt exagerări, în condițiile în care și alţii s-au mai urcat băuţi la volan, și se teme că cineva vrea să împingă campania de alegere a președintelui partidului spre un adevărat război.
„Cîţu nu e ales de noi să fie stareţul Mănăstirii Plumbuita, al Mănăstirii Rohia, nici pentru poziţia de patriarh. A făcut greşeli, nu e vreun sfânt. Dar câţi români nu au făcut greşeli în această lume? Câți români nu au încălcat nicio lege când erau tineri?”, a declarat Rareș Bogdan.
„Florin a fost un tânăr care a consumat nişte alcool (...) Toate chestiunile de genul ăsta mi se par exagerate. Cineva vrea neapărat să împingă campania internă spre un război total”, a constatat Bogdan.
Pe mine m-a interesat despre Florin Citu să ofere performanță managerială. Eu nu mă uit cu cine s-a sărutat prima oară, la ce vârstă, când a fost prima oară în tabără. Rareș Bogdan, la Antena 3:
Penelistul a vrut să precizeze că Florin Cîțu nu poate fi considerat penal: „Oameni buni, omul ăsta nu a furat, a băut o bere”.
„Când eram copil, mergeam la olimpiadă, dar mă și băteam în curtea şcolilor. Poate când voi candida la o funcţie mai importantă, o să apară o plângere că în urmă cu 20 de ani am făcut și eu ceva”, a mai spus Bogdan.
Foto: Hepta