După concert, mai multe persoane publice au vorbit despre momentul devenit viral.
Solistul trupei Vița de vie, Adrian Despot, și-a exprimat aprecierea pentru momentul lui Babasha de pe Arena Națională.
„Cât despre Babasha, bravo, dude! Să cânți cum ai făcut-o, în fața unui stadion care te huiduie, it’s so fckn rock’n roll încât n-are cum să nu fie bine. Ba chiar te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie”, a scris Despot pe Facebook.
Momentul a fost relatat și de jurnalistul Cătălin Striblea, afirmând că „ce au scos ei acolo din pop/rock-ul lui Martin și maneaua lui Babasha a fost interesant, deștept, o întâlnire neașteptată între două culturi. Am înregistrat și am ascultat mai târziu. Chiar au fost buni”.
„Nu cred în dreptul publicului de a dicta ce trebuie să facă artistul”, a mai spus Striblea, adăugând că atunci „când vii la un concert, trebuie să știi că te întâlnești cu toate țăcănelile artistului. Cu tot pachetul său social, știi la ce vii. Iar dacă nu știi, pui mâna și citești”.
„Turneul Coldplay este dedicat în acest an comunităților marginalizate și pe scenă a venit fix un artist de acolo. Apoi Coldplay înseamnă mediu, mult verde și o agendă pentru salvarea planetei. Plus respectarea drepturilor LGBTQ. Înțeleg că cei care au fluierat erau de acord cu astea, mai puțin cu maneaua. Una peste alta, zic așa. Dacă mai vine copilul și mâine (joi, 13 iunie – n.r.), dacă l-or mai aduce (asta e o dilemă și pentru ei, probabil), poate îl ascultați în liniște. S-ar putea să descoperiți mai mult decât o manea, poate doi artiști, poate o idee, poate ceva mai multă civilizație. Nu-ți place, abține-te și nu aplauda. E destul”, a mai afirmat Cătălin Striblea.
Și jurnalistul Marco Badea a scris pe Facebook că momentul huiduielilor „a arătat că mulți dintre românii prezenți în seara asta pe stadion sunt lipsiți de toleranță și nu vor să accepte desfășurarea unor elemente culturale, altele decât cele pe care ei le îndrăgesc”.
„Iar acest lucru e trist, pentru că Chris Martin și trupa sa au vrut să cuprindă în show-ul lor un element cultural pe care ei l-au observat că e predominant la noi în țară și în care care poți descoperi elemente interesante dacă nu rămâi blocat în bulă. De altfel, asta și fac peste tot pe unde se duc: promovează diversitatea culturală și inserează în concertele lor tradițiile, arta sau muzica locală. Indiferent că ne place sau nu, manelele reprezintă un gen de muzică extrem de popular în România. Și cred că nu trebuie blamat, ci mai mult ar trebui înțeles. Doar așa putem să reducem polarizarea socială din jurul lor”, a adăugat el.
O reacție a venit și din partea sociologului Gelu Duminică.
„O «manea» cântată de un tip care a performat acompaniat de solistul Coldplay a fost huiduită de un întreg stadion timp de câteva minute. Bineînțeles, după eveniment cei care au huiduit se duc să mănânce o șaorma cu de toate și să bea o bere la Hanul Drumețului. Bre, asta e România în toată splendoarea ei!”, a scris acesta tot pe Facebook.
Zeci de mii de spectatori au fost prezenți miercuri seară la primul concert Coldplay de la București. Trupa britanică va susține încă un show în Capitală, în această seară, joi, 13 iunie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fcd1d384073224ec2199f1869361ef02.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d0e9c26afe0d276527e855a1ce1a7520.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_44aa85301d941e7dcb8fd8a7d390bd2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f30575ddeb2de71c11e60b484508d4a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e7a14d7b6c068a3334b0b4de4eaea8c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/06/44145692016516853489651856061884750093415891n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reclame-online-influenceri-shutterstock1940651206-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bani-partide-pentru-siteuri-online.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/brigitte-pastrama.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imagini-din-apartamentul-in-care-gina-pistol-si-smiley-locuiesc-cu-chirie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1773586453373.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/masina-spp-foto-cristian-otopeanu-e1776434547815.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ouaprepelita-cuptor-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/centrale-apartament-interzise.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/elena-stancu-si-cosmin-bumbut-au-documentat-viata-reala-a-diasporei-romanesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/benzinarie-combustibil-plin-masina-7-aprilie-2026-e1775712550573.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/roman-cautiune-binecuvantat-americani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
radumatei 13.06.2024, 12:21
Ce s-au activat toți influenkerii ăștia, ca la comandă. Gelu sociologul știe exact ce o să mănânce și ce or să bea oamenii după ce pleacă de la concert (o fi făcut un studiu, mai știi?). Marco Badea (anonim care a scris ceva pe facebook, deci jurnalist) zice că ăia de la Coldplay au observat că maneaua e predominantă la noi în țară (or fi făcut și ei un studiu), deci le-au băgat-o pe gât și fanilor lor care n-au decât s-o înghită („indiferent că ne place sau nu”).
bozo76 13.06.2024, 12:21
Treaba e ca aceia nu sunt "comunități marginalizate" ci sunt trendul in bucuresti unde e concertul... Daca se aude
LiberStepbyStep 13.06.2024, 12:23
Fani de duminica ce au mers acolo doar pentru că e cool sa dai bifa pe Coldplay nu pentru că sunt fani cu adevărat. Dacă erau fani adevărați ar fi știut despre posibilitatea acestui moment și s-ar fi înarmat cu toleranță. Ce sa vezi ... le-a fost știrbită demnitatea de către nea Martin , ei prețioșii care nu se murdăresc de diversitate culturala în colțul gurii. Ipocrizie la maxim!
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.