La şedinta CNA de marţi, în care s-a discutat solicitarea S.C. Ridzone Computers SRL cu privire la modificarea grilei de programe şi autorizarea studiourilor RTV de la Casa Presei Libere, au participat şi Sebastian Ghiţă, director la Ridzone Computers, informează Mediafax.
Aceştia au stat faţă în faţă cu Sorin Enache şi Sergiu Toader, cei care coordonează televiziunea de ştiri Realitatea TV, deţinută de Elan Schwartzenberg.
În cadrul şedintei CNA s-a abordat şi problema mărcii RTV, revendicată atât de Ridzone Computers, cât şi de Realitatea Media.
"Dacă două societăţi comerciale se dispută pe o marcă, calea este în justiţie", a spus Ioan Onisei, vicepreşedintele CNA, care susţine că nu intră în atribuţiile Consiliului să se pronunţe asupra legalităţii deţinerii unei mărci de o societate comercială.