352 de cazuri au fost înregistrate în București, cel mai ridicat bilanț din Capitală, de la izbucnirea crizei COVID-19. Ieri, numărul cazurilor noi s-a ridicat la 114, adică de trei ori mai puține.

Potrivit bilanțului de astăzi, după Capitală, cele mai multe cazuri au fost în județul Iași, unde au fost 60, adică 292 mai puține.

Lista judeţelor cu cele mai multe cazuri noi

  • Bucureşti – 352 de cazuri noi
  • Iaşi – 60 de cazuri noi
  • Bacău – 59 de cazuri noi
  • Ilfov – 48 de cazuri noi
  • Suceava – 45 de cazuri noi

În judeţul Gorj nu s-a înregistrat niciun caz de coronavirus, iar cele mai puţine cazuri au fost raportate în Satu Mare (1), Ialomiţa (2), Botoşani (3), Tulcea (4).

Bucureştiul înregistrează cele mai multe cazuri de la izbucnirea pandemiei şi se apropie de 12.000 de cazuri. Este mai mult decât dublu decât următorul judeţ clasat, județul Suceava, primul focar din țara noastră, unde au fost până acum 5.501 cazuri. Al treilea cel mai afectat județ este Argeș, care a avut în total 5.136 de cazuri, dintre care 14 confirmate în ultimele 24 de ore.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi:

Record de cazuri noi de COVID-19 în București: 352 de persoane infectate, de trei ori mai multe față de ieri
Record de cazuri noi de COVID-19 în București: 352 de persoane infectate, de trei ori mai multe față de ieri
Citeşte şi:

PNL a lansat pentru alegeri site-ul “Reclădim România” și a vopsit în Photoshop un tractor din Germania ca să ilustreze relansarea agriculturii românești “prin noi înșine”!

„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
PARTENERI - GSP.RO
„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
BOMBĂ! Noi detalii despre cazul morții mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Artista a intrat în ...
Playtech.ro
BOMBĂ! Noi detalii despre cazul morții mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Artista a intrat în ...
O femeie a murit asfixiată în urma unui joc amoros periculos, după ce partenerul a adormit şi a uitat să o dezlege la gură, în Anglia
Observatornews.ro
O femeie a murit asfixiată în urma unui joc amoros periculos, după ce partenerul a adormit şi a uitat să o dezlege la gură, în Anglia
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Știrileprotv.ro
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Mănuşile purtate de Duckadam în finala de la Sevilla 1986 sunt estimate acum la o sumă ameţitoare. În urmă cu 26 de ani, ele au fost vândute cu doar 3.000 de dolari
Telekomsport
Mănuşile purtate de Duckadam în finala de la Sevilla 1986 sunt estimate acum la o sumă ameţitoare. În urmă cu 26 de ani, ele au fost vândute cu doar 3.000 de dolari
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)