Regele Charles al III-lea, la prima paradă aniversară - Trooping the Colour. De ce își sărbătorește ziua de naștere de două ori pe an

Comentează
Arhiva foto

Regele Charles al III-lea îşi va face apariţia, sâmbătă, călare pe cal, la Parada Trooping the Colour, fiind pentru prima dată când această ceremonie este dedicată noului suveran al Marii Britanii, informează presa britanică și CNN, citate de News.ro.

Urmăriți mai jos imagini din Londra:

Regele Charles a sărbătorit ziua sa de naştere, cea reală, ca monarh, la 14 noiembrie, dar sâmbătă, 17 iunie, conform tradiţiei, îşi va sărbători din nou ziua - în mod oficial şi public - pentru prima dată de când a urcat pe tron.

Charles se va alătura celor 1.500 de soldaţi care vor defila, precum şi celor 300 de cai care vor lua parte la ceremonia în onoarea sa. Sunt implicate Cavaleria Casei Regale şi cele cinci regimente de gărzi - Grenadier, Coldstream, Scoţienii, Garda Irlandeză şi Garda Galeză.

Regele Charles va fi întâmpinat la parada gărzilor călare cu un salut regal, după care va inspecta gărzile galeze cu celebrele lor căciuli din blană de urs.

Prinţul William, în calitatea sa de colonel al gărzilor galeze, a făcut o ultimă trecere în revistă a pregătirilor sâmbăta trecută, pentru a se asigura că totul este perfect pentru prima mare paradă a tatălui său.

Regina Camilla i se va alătura soţului ei în timp ce vor urmări cum Batalionul 1 al Gărzilor galeze îşi va desfăşura trupele.

Zece fanfare şi corpuri de tobe vor mărşălui şi vor cânta la unison. 113 cuvinte de comandă sunt rostite de către ofiţerul care comandă parada.

Potrivit organizatorilor, traseul paradei se va întinde de la Palatul Buckingham, de-a lungul The Mall, până la Horse Guards Parade, Whitehall şi înapoi.

După spectacole, regele se va întoarce la palat şi lui i se vor alătura alţi membri ai familiei regale la balcon, pentru a urmări zborul Forţelor Aeriene Regale.

Spectacol aerian

La spectacolul aerian ce va avea loc cu ocazia acestei ceremonii, vor participa 70 de aeronave din toate cele trei forţe armate, inclusiv avioane istorice, elicoptere, avioane de luptă, de transport aerian, de antrenament şi de prezentare.

Vor participa avioane din Marina Regală, Armata Britanică şi Forţele Aeriene Regale, potrivit Ministerului britanic al Apărării.

Avioanele vor decola din 15 locaţii diferite din Marea Britanie înainte de a se alătura în sud-estul Angliei ca să zboare peste capitală.

Sărbătoarea va culmina cu un spectacol de culoare lansat de piloţii RAF în culorile drapelului naţional, roşu, alb şi albastru.

Tradiția acestei festivități a început în 1748

Încă din secolul al XVIII-lea, regii şi reginele Marii Britanii şi-au dublat festivităţile pentru ziua de naştere, organizând atât o celebrare publică - aniversarea oficială - cât şi un eveniment privat, la data reală.

Motivul este unul simplu: nimeni nu vrea ca ploaia să le strice parada, aşa că, încă din anii 1740, monarhii şi-au lăsat pentru vară petrecerile pline de fast.

Tradiţia se crede că a început cu regele George al II-lea, în 1748, care era pasionat de petreceri. Acesta este anul în care sărbătoarea anuală Trooping the Colour din Marea Britanie a fost asociată pentru prima dată cu ziua de naştere a suveranului.

Ca şi Charles al III-lea, regele George se născuse în noiembrie, când vremea în Marea Britanie este adesea departe de a fi ideală.

Trooping the Colour - o paradă militară la Londra - exista anterior ca eveniment de sine stătător. A fost oficial şi permanent reprofilată ca sărbătoare a zilei de naştere a suveranului după ce George al III-lea a devenit rege în 1760.

FOTO: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Adina Buzatu si Sara, fiica ei
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:53
Cine a câștigat lupta dintre Cătălin Măruță și PRO TV. Câți români s-au uitat la „Frunicuțele” pe Antena 1
10:49
Cel mai înalt baraj din lume va avea 335 de metri. Proiectul început în 1976 mai are nevoie de 6,29 miliarde de dolari
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
10:25
O femeie de 60 de ani a încercat doi ani să se angajeze și a trimis câte 20 de CV-uri pe lună: „Chiar și un robot m-a refuzat”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!