Biografia Regelui Mihai
Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. Din iunie 1930, după plecarea Reginei-mamă în exil, Regele Mihai a rămas în grija tatălui său.
Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență, compusă din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și Președintele Înaltei Curți de Casație, Gh. Buzdugan. Această formă de conducere nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, astfel că întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol nu a întâmpinat rezistentă.
Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia.
La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice şi să părăsească ţară, tronul revenindu-i a două oară lui Mihai. Sub statul naţional-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informaţii.
Din 1944, Majestatea Să Regele s-a opus din toate puterile instaurării autorităţii comuniste. În cele din urmă, a fost obligat să abdice la 30 decembrie 1947.
Exilul Regelui Mihai şi al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nuntă din Atena. Au locuit până la sfârşitul anului 1948 la vila Sparta, locuinţa Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai şi Regina Ana s-au mutat la Lausanne şi apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956, când s-au întors în Elveţia.
După Revoluția din 1989, Regele Mihai a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se intoarcă în tară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste, venite să-l vadă. De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetătenia romană. Ulterior, i-au fost retrocedate și o parte din proprietăti.
Pe 25 octombrie 2011, când a împlinit 90 de ani, Regele Mihai a ţinut un discurs în Parlament.