Mihai Constantinescu a fost cântăreț, dar și compozitor, colaborând cu Anastasia Lazariuc (65 de ani), celebra artistă din Republica Moldova.
Una dintre cele mai cunoscute melodii lansate de cei doi este "Maria", piesă care a dat și numele albumului Anastasiei Lazariuc, lansat în 1994.
https://www.youtube.com/watch?v=lEIV0OdnXks
Cu un înainte, cei doi lansau albumul "Adio tristețe", iar o melodie a artistului apărea pe CD-ul dublu al cântăreţei, lansat în 2003.
În urma succesului celor doi, s-a zvonit că Anastasia Lazariuc nu ar fi fost doar partenera de scenă a lui Mihai Constantinescu, ci și amanta sa, așa cum scria Libertatea în luna mai, atunci când artistul a fost internat la Spitalul Floreasca, după ce solistul a suferit două stopuri cardio-respiratorii care l-au lăsat dependent de aparatele care-l țineau în viață.
Anastasia Lazariuc și Mihai Constantinescu s-ar fi iubit ani buni, deși în acea perioadă artistul era un bărbat căsătorit.
Chiar fosta soție, Mihaela Constantinescu, a dezvăluit că i-a găsit împreună, moment în care relația sa cu solistul s-a rupt.
Dar... așa cum s-a destrămat căsnicia lui Mihai cu Mihaela, la fel s-a stins, în timp, și pasiunea dintre Mihai și Anastasia, dar cei doi au rămas apropiați.
Totuși, Anastasia Lazariuc - cântăreața născută în localitatea Băcioi din Republica Moldova n-a fost văzută la spital, în această perioadă.
Cu toate acestea, o apropiată a celor doi ne-a declarat că artista se interesa mereu de starea prietenului său și se ruga pentru el.
Acum, Mihai Constantinescu era căsătorit tot cu o artistă, cântăreața Simona Secrier, care de altfel a postat un mesaj sfâșietor pe pagina de Facebook a lui, după decesul acestuia.
Anastasia Lazariuc a fost căsătorită cu Gheorghe Crigănuță, un bărbat originar din satul ei natal, însă cei doi s-au despărțit din cauza problemelor cu băutura ale acestuia. El a murit în 2013, în urma unei boli provocate tocmai de consumul excesiv de alcool. Cei doi au doi copii, pe Ileana și Andrei.
Mihai Constantinescu a murit, astăzi, la vârsta de 73 de ani, după aproape șase luni de comă.
Artistul fusese internat la Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca”, din luna mai, după ce a suferit un stop cardio-respirator.
FOTO: discogs.com