”Să vă facem cunoştinţă cu proprietara Palatului Elisabeta, domnule premier Mihai Tudose! ” au scris reprezentanții Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei pe pagina de Facebook a organizației.

Iar sub mesaj au postat 14 fotografii sau portrete ale Alteței Sale Regale Prințesa Elisabeta sora Regelui Carol al II-lea, pentru care fostul Suveran a construit palatul ce face acum obiectul disputei dintre monarhiști și Guvern.

Palatul a fost construit în anul 1936 la dorința Regelui Carol al II-lea al României pentru sora sa, Regina Elisabeta a Greciei, născută Principesă a României. Elisabeta a fost prima fiică a Regelui Ferdinand I al României și a Reginei Maria a României. Regele Carol al II-lea a ridicat palatul pentru a fi folosit ca locuință Principesei reîntoarse în țară. Fosta regină a Greciei nu a folosit însă prea mult palatul, pentru că a preferat să se retragă la reședința sa de la țară, Castelul Banloc.

După bombardarea  Palatului Regal, de pe Calea Victoriei, a doua zi după evenimentele de la 23 august 1944, Regele Mihai I a cerut permisiunea mătușii sale de a ocupa, pentru un timp, Palatul Elisabeta. Acolo a fost semnat actul prin care Regele Mihai I a fost obligat să renunțe la tron.

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

Palatul s-a aflat în proprietatea Principesei Elisabeta până în 1948, când a fost naționalizat. În prezent, palatul se află în proprietatea statului și este administrat de Regia Autonomă a Protcolului de Stat. Palatul a fost dat spre folosință Casei Regale până la moartea Regelui Mihai și încă două luni după aceea.

Premierul Mihai Tudose, despre Casa Regală: Vrea să închirieze Palatul Elisabeta cu un an perioadă de graţie. Nu merge!, a comentat premierul, la Antena 3, situația statutului familiei regale, după moartea Regelui Mihai I. ”Au luat Peleşul, Săvârşinul, cu nişte pădurice, cu nişte pădure, cu nişte domenii… Păi, mai revedincăm în continuare?, a mai spus premierul.

Citește și: Cotidianul sârb Blic scrie că Victor Ponta a primit cetăţenia sârbă. Ponta: „Am primit o calitate onorifică”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
Observatornews.ro
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI