Iar aici vorbim de mașinile nu la „mâna a doua”, ci de așa-zisele mașini la „mâna a treia” sau „mâna a patra”. Vorbim de acestea pentru că ele sunt adevăratul pericol public de pe șoselele României, dar după gropile din asfalt. Întreg sudul țării se alimentează din Bulgaria cu mașini care vin fie pe filiera Germania – Bulgaria – România și utilizator final, fie pe ruta Germania – Bulgaria – utilizator final sau Italia – Bulgaria – România.
La marginea orașelor bulgărești vezi câte un târg de mașini. E și imposibil să nu îți sară în ochi. Înconjurat de gard de sârmă oțelită și „căptușit” cu „organe de mașină” care atârnă pe gard. Sunt genul de parcuri auto de care, dacă nu sunt prezentabile, ar trebui să te ferești, spun comercianții de mașini.
Cum recunoști o mașină uzată
„De regulă, când te duci să iei o mașină sunt anumite semne la care trebuie să te uiți. Prima dată te uiți la volan, la schimbătorul de viteză, la pedale sau la ușă când se închide. Dacă alea sunt foarte uzate și te uiți la bord că are 100.000 de kilometri e clar că e dat înapoi… și e dat cu mult”, ne-a spus Sorin, un comerciant de mașini. La fel sunt diferite semne la portbagaj să îți dai seama dacă a fost lovită din spate sau dacă a mâncat-o rugina.
„Dai bani mulți. Uite un exemplu concret: dai 1.500 – 2.000 de euro din Bulgaria, și dacă dai atâta aici, din Germania o iei cu 500-600 de euro și imaginează-ți ce mașini sunt alea la preturile astea? Sunt state precum Italia de unde le iei și mai ieftin, și dacă le aduc pe platformă câte 7-8, e clar cât e de bună. În parcurile de aici, bulgarii le iau, le spală, le bibilesc, exact cât să fie de un drum lung”, ne-a explicat comerciantul.
Potrivit lui, bulgarii sunt mai meticuloși, le aranjează, le spală, măcar motorul, să ia ochii la cumpărător. Ai noștri nici măcar atât nu fac. Aici vorbim de cele neînmatriculate.
„La modul general, orice mașină iei din Bulgaria trebuie să-i schimbi cureaua de distribuție, pompe și altele. Așa este piața de vechituri. Dacă o iei din Germania, ai grijă ca proprietarii să fie germani, pentru că dacă este de acolo, dar proprietarii sunt turci, afgani sau altă nație de genul ăsta, e clar că mașinile au fost călărite. Iar ce spun acum nu are nici o treabă cu etnia sau religia, ci pur și simplu cu civilizația. Germanii, mai ales dacă proprietarii sunt bătrâni, au avut grijă de mașină”, ne-a povestit Vasilev Garbof, comerciant din Dobrich.
Potrivit lui, pericol pe stradă este indiferent de unde iei mașina, problema este cu cei de la RAR, care dau avizul pe pile. „Asta se întâmplă și la noi, și la români”, spune Vasilev.
Valetul care se duce până în Germania
„Adevăratele mașini la second-hand sunt cele care vin direct aduse de un comerciant din Germania. Intri pe site-urile de mașini rulate din Germania, îți alegi mașina și cineva din țară merge și ți-o cumpără. Îți spune ce este în neregulă cu ea, negociază și prețul și apoi dacă o vrei, ți-o aduce. Acesta mai adaugă la prețul de pe site minimum 500 de euro pentru transport și oboseala lui”, ne-au povestit comercianții de mașini second-hand din România.
De ceva vreme au început și ei să recomande această metodă pentru că mașinile rulate din Germania sunt mult mai bune decât cele care ajung în Bulgaria. „Astea de aici sunt căzături, doar vopseaua este de ele, consumă mult și de trezești după o săptămână sau o lună că încep să le cedeze toate piesele alea de le credeai bune”, ne spun comercianții.
Nu este un business legal, dar din asta trăiesc unii români care se află la granița cu Bulgaria, în sud-estul țării, chiar există oameni care intermediază astfel de business-uri. Te recomandă la un bulgar din Varna sau Dobrich, care are cele mai mari parcuri de auto rulate și mergi acolo.
„Să te ferească sfântul să mergi acolo fără un mecanic bun. Riști să te bucuri că ai dat 1.000 de euro pe o mașină și te întorci fără tablă pe ea, bă băiatule. Plus că alea mănâncă mult la sută și au și kilometrajul dat înapoi, să pară mai bune pentru gogoșari (n.r – cei naivi)”, ne-a mai spus unul dintre intermediari.
Statisticile care ne sperie
Una din trei mașini achiziționate în România are o vechime mai mare de 10 ani, potrivit statisticilor Autovit.ro. Tranzacțiile cu mașini second-hand au avut un avans de 130%, înmatriculările de mașini noi au crescut cu 27%, iar cele de mașini second-hand din import au urcat cu 86%, depășind 250.000 de unități. potrivit aceleiași surse.
“Programul Rabla a început în luna mai și își va face simțite efectele și în următoarele luni, astfel că piața poate încheia anul cu peste 110.000 de mașini noi. De asemenea, numărul mașinilor second-hand din import înmatriculate a fost în mod constant mare în cele cinci luni de după eliminarea timbrului de mediu, media lunară fiind de 47.000 de mașini. În acest ritm, piața mașinilor second-hand din import poate trece de 500.000 de unități, la fel și sectorul reînmatriculărilor.”, a declarat Cristian Cojocaru, Sales Manager Autovit.ro.
Taxa auto a făcut legea
„Piața înmatriculărilor a fost puternic influențată de eliminarea taxei auto. Majoritatea mașinilor rulate din import oferite spre vânzare au fost înmatriculate voluntar de către vânzători, atât din stocuri, cât și din importurile recente, din cauza impredictibilității legislației fiscale. Din datele înregistrate de Autovit.ro, estimăm că peste 15% din totalul de autoturisme rulate de import și înmatriculate în acest an rămân oferite spre vânzare, nefiind încă tranzacționate”, a completat Cristian Cojocaru.
Germanii domină piața
Brandurile germane domină, în continuare, topul celor mai des întâlnite mașini pe Autovit.ro, acestea ocupând primele cinci poziții. Volkswagen este lider, cu aproape 18% din totalul anunțurilor, urmat de BMW (13,8%), Mercedes (10,5%), Audi (9,5%) și Opel (7,2%). În top 10 branduri de mașini pe Autovit.ro se regăsesc și Ford (6,8%), Skoda (4,8%), Renault (3,7%), Dacia (3,6%) și Toyota (2%).
“Psihiatria“ din Sănătate obligă un copil bolnav de cancer să urce în avion, deși va muri în timpul zborului
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bd46cb470f8fe94f420dcd9e22b11a47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fc87c7d82bf12153bfc7222f742ecceb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_feff6b41f50b0171bb5e209e00e4d5a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d811339d08924557d25a08e98729ed13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/05/rabla-2014-636x400.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/metrou-bucuresti-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dana-chera-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/brigitte-pastrama.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imagini-din-apartamentul-in-care-gina-pistol-si-smiley-locuiesc-cu-chirie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b1d5689c0ac9b62c60566a44d5a24518.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pnl-confirma-libertatea--dan-motreanu-daca-psd-va-provoca-o-criza-guvernamentala-nu-mai-suntem-in-coalitie-cu-ei-e1776438653725.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1773586453373.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tvr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/66b3c7c9-4f43-4f26-81dd-5dbe3e363c95-1-e1776447454109.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8777999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/camp-rapita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.