Astfel, în conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, în ziua de 20 iulie 2017, se va desfăşura, la Monumentul Eroilor Aerului, o ceremonie militară şi religioasă, dedicată „Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene”.
Pentru buna desfăşurare a evenimentului, în intervalul orar 09:30 – 11:30, vor fi impuse restricţii de circulaţie, pe următoarele artere rutiere:
– Bd. Aviatorilor, pe ambele sensuri de circulaţie, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle;
– Aleea Modrogan şi Aleea Alexandru;
– Str. Arhitect Ion Mincu, pe ambele sensuri de circulaţie, între Șos. Kiseleff şi Bd. Aviatorilor;
– Str. Aviator Gheorghe Demetriade, pe ambele sensuri de circulaţie, între Str. Emil Pangratti şi Bd. Aviatorilor.
Conducătorilor auto, care intenţionează să tranziteze zona, pe timpul restricţiilor, le este recomandat să folosească următoarele rute ocolitore:
- Piaţa Charles de Gaulle – Cal. Dorobanţilor – Bd. Iancu de Hunedoara – Piaţa Victoriei
- Piaţa Charles de Gaulle – Bd. Mareşal C-tin. Prezan – Şos. Kiseleff – Str. Arh. Ion Mincu – Bd. Ion Mihalache
- Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Cal. Dorobanţilor – Piaţa Charles de Gaulle
- Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bd. Ion Mihalache – Bd. Al. Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Presei Libere
CITEȘTE ȘI… Culmea plagiatului. Un celebru europarlamentar român a scris un roman de dragoste cu pasaje de pe Wikipedia
Brigada Rutieră Bucureşti solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă, să circule cu maximă atenţie, să utilizeze rutele ocolitoare şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic, pentru devierea acestuia.
Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.
Ca urmare a acestor restricții, și Regia Autonomă de Transport București (RATB) va lua următoarele măsuri:
Linia turistică va funcţiona pe traseul de bază între terminalele ,,Piaţa Presei” şi ,,Piaţa Unirii”, apoi până la finalizarea festivităţilor, între ,,Piaţa Unirii şi ,,Piaţa Victoriei”, pe traseul: Bd. I. C. Brătianu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Lascăr Catargiu, Piaţa Victoriei, cu întoarcere pe Cal. Victoriei, Bd. Naţiunile Unite, Piaţa Constituţiei, Bd. Unirii.
Linia 783 va funcţiona pe sensul către terminalul ,,Aeroport Henri Coandă”, pe traseul de bază, între ,,Piaţa Unirii şi intersecţia Bd. Lascăr Catargiu/Bd. Iancu de Hunedoara (Piaţa Victoriei), apoi pe un traseu modificat pe: Bd. Iancu de Hunedoara, Cal. Dorobanţilor, Bd. M-şal Constantin Prezan, apoi traseul de bază.
CITEȘTE ȘI… EXCLUSIV/ O analiză completă. Cum ar trebui impozitată Biserica în România
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro