Rețete cu cartofi noi. Feluri principale sau garnituri care vor fi pe placul tuturor din casă

Comentează
Cum se triplează prețul cartofilor de la producător la consumator. Cartofi copți la oală

Rețete cu cartofi noi. Cartofii noi sunt plini de vitamine și de minerale, au un gust minunat și, cum e sezonul lor, ar fi păcat să nu profiți pentru a prepara mâncăruri sau garnituri din ei. Știm, se spune că îngrașă, dar dacă ai grijă cu ce îi combini și nu exagerezi cu cantitățile consumate, n-ai de ce să-ți faci griji. Încearcă aceste rețete cu cartofi noi fiindcă acum e vremea lor.

Cu legume / VIDEO

Ingrediente: 1 kg cartofi noi, două cepe roșii mici, un ardei gras, o căpățână de usturoi, 5-6 roșii cherry, oregano, cimbrișor proaspăt, sare și piper după gust, 2-3 linguri ulei de măsline.

Preparare: se spală cartofii și se pun într-o tavă din ceramică. Se adaugă cepele tăiate sferturi, cățeii de usturoi cu tot cu coajă, ardeiul tăiat bucăți și roșiile. Se amestecă uleiul cu condimentele și se toarnă peste legume. Se dau la cuptor, la 200 de grade, cam 45-50 de minute. La jumătatea timpului, se întorc pe partea cealaltă, ca să se facă uniform.

Cu sos de pătrunjel și usturoi

Ingrediente: 750 g cartofi noi, o legătură de pătrunjel, o lămâie, 2 căței de usturoi, ulei de măsline, sare, piper, un ardei iute roșu.

Preparare: într-o cratiță se pune apă la fiert și se adaugă o linguriță de sare. Când apa clocotește se adaugă cartofii și se lasă pe foc timp de 10-15 minute. Între timp, se amestecă într-un castron uleiul de măsline cu pătrunjelul tocat, zeama de lămaie și usturoiul zdrobit. Când sunt gata, cartofii se scurg bine de apă, se pun în castronul cu sos și se amestecă foarte bine. Se potrivesc de sare și piper și se servesc cu ardei iute.

La cuptor, cu rozmarin

Ingrediente: 1 kg cartofi noi, un dovlecel, 3-4 linguri de ulei de măsline, sucul de la o lămâie, rozmarin, cimbru, o legătură de usturoi verde, sare, piper.

Preparare: se încinge cuptorul la 190 de grade. Se spală cartofii, se taie felii subțiri și se așază într-o tavă din ceramică. Din loc în loc, între ei, se pune câte o felie de dovlecel. Se amestecă uleiul cu sucul de lămâie, rozmarin și cimbru, sare și piper după gust și usturoiul verde tăiat și se toarnă în tavă. Se pun la cuptor până se rumenesc și se servesc calzi, cu rozmarin proaspăt.

Salată franțuzească

Ingrediente: cartofi noi, sare, o legătură de ceapă verde, câteva roșii cherry, busuioc proaspăt, muguri de pin; pentru sos - ulei de măsline, oțet balsamic, muștar de Dijon, un pic de miere, sare și piper după gust.

Preparare: se încălzește cuptorul și se așază într-o tavă unsă cu ulei cartofii noi, spălați bine și tăiați în felii groase. Se sărează și se lasă la rumenit 20 de minute, cât să devină aurii și să fie copți la mijloc. Apoi se amestecă bine cu ceapa tăiată, câteva roșii cherry tăiate în două și mugurii de pin. Se toarnă dressingul și se amestecă, apoi se adaugă un pic de busuioc proaspăt.

Tocană de cartofi cu ciuperci

Ingrediente: 5-6 cartofi noi, un ardei capia, 3 fire de ceapă verde, 400 g ciuperci brune, 4 linguri de ulei, 4 ouă, 6 linguri de mozzarella rasă, o legătură de pătrunjel, sare, piper, mărar.
Preparare: cartofii se spală bine si se fierb în coajă. După ce s-au răcit, se curăță și se taie în sferturi. Ciupercile se călesc în cele 4 linguri de ulei. După ce scad, se adaugă ceapa mărunțită și ardeiul tăiat cubulețe și se călesc și acestea 3 minute. Se lasă la răcit, apoi se combină cu cartofii. Se bat ouăle cu sare și se toarnă peste legume, se adaugă pătrunjelul tocat, mozzarella și piper. Se pune compoziția într-un vas din ceramică și se dă la cuptor pentru 20-25 de minute, la temperatură mare (200 grade). Se servește cu mărar tocat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ultimele știri
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!