Nadia Filip se întoarce la locul de muncă, dar nu are voie să opereze, dar, potrivit directorului Spitalului Județean Oradea, Gheorghe Carp, medicului rezident nu i s-a interzis dreptul de a profesa, scrie Digi24.ro.

„D-na respectivă a fost în concediu, și-a reluat activitatea în cadrul spitalului, noi i-am interzis accesul în sala de operații, iar pe secție va fi supravegheată de un doctor până când hotărește Parchetul ce face. Nu i s-a interzis dreptul de a profesa”, a declarat directorul spitalului.

Medicul rezident este cercetat în stare de libertate, în condițiile în care s-a apreciat că nu se impune, în cauză, luarea unei măsuri preventive, potrivit
purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care a mai precizat că cercetările continuă, încă nu s-a dispus o soluție în cauză.

În luna septembrie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au început urmărirea penală „sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie cu referire la infracţiunea de omor” în cazul Nadiei Filip, medicul rezident de la Spitalul din Oradea, care și-ar fi ucis fetița de o lună în urmă cu patru ani și apoi i-a îngropat cadavrul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații