Rezultate BAC Bihor 2023. Notele publicate pe edu.ro

Comentează

Rezultate BAC Bihor 2023. Absolvenții de liceu din județul Bihor care au susținut săptămâna trecută probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2023 au aflat astăzi ce note au primit și dacă au promovat.

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2023 s-au încheiat săptămâna trecută, dar candidații nu au scăpat de emoții. Astăzi, află rezultatele la Bac 2023 și dacă au promovat examenul de maturitate.

Rezultatele de la Bac 2023 în județul Bihor sunt afișate la avizierul școlii în care s-a dat examenul, pe pagina edu.ro – în secțiunea Rezultate Bacalaureat 2023 – și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Lista cu rezultatele, publicată de fiecare școală în parte și pe site-ul edu.ro, cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, județul, promoția, forma de învățământ absolvită, specializarea, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile „reușit”/„respins”/„neprezentat”/„eliminat din examen”, după caz.

Cum afli notele la Bac 2023 prin codul unic, pe EDU.RO

Rezultatele la Bac 2023 în Bihor sunt anonimizate din 2020 pentru a respecta directivele europene de protecție a datelor cu caracter personal. Fiecare candidat a primit un cod unic pe baza căruia va putea să verifice notele pe care le-a obținut la examen.

Pentru a afla rezultatele la Bac 2023, care vor fi afișate în format anonimizat (fără numele și prenumele candidatului), elevii vor folosi codul unic pe care l-au primit la începutul examenelor.

„Comunicarea rezultatelor obținute la examenul național de Bacalaureat se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia”, se precizează în metodologia de organizare a examenului de Bacalaureat de anul acesta.

Pentru comunicarea notelor obținute la examenul național de Bacalaureat, înainte de etapa de depunere și soluționare a contestațiilor, comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen tipăresc lista rezultatelor examenului de Bacalaureat, care cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, județul, promoția, forma de învățământ absolvită, specializarea, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile „reușit”/„respins”/„neprezentat”/„eliminat din examen”, după caz.

Astfel, elevii care vor să vadă ce rezultate au obținut la Bac 2023 trebuie să caute pe listele afișate la avizierele unităților de învățământ codul primit la prima probă a examenelor.

Candidații care vor să verifice notele online trebuie să acceseze secțiunea dedicată rezultatelor de pe site-ul bacalaureat.edu.ro și să introducă în căsuța corespunzătoare codul unic.

Ce rezultate trebuie să ai la Bac 2023 pentru a promova

După publicarea listelor, elevii nemulțumiți de note pot depune contestații la rezultatele de la Bac 2023, în aceeași zi, până la ora 18.00. Contestațiile se soluționează în perioada 4-6 iulie 2023, iar rezultatele finale la Bac 2023 vor fi afișate în data de 7 iulie.

Pentru a fi declarat promovat la examenul de Bacalaureat, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă susținută, iar media notelor la Bacalaureat trebuie să fie minimum 6.

Media la Bac 2023 se calculează ca medie aritmetică a notelor obținute la cele trei probe scrise. O veste bună pentru elevii care obțin media 5,99 la Bacalaureat este că aceasta va fi rotunjită la 6,00, deci candidații vor promova examenul.

Rezultate Bac 2023 pe județe

Calendarul afișării rezultatelor la Bac 2023 în Bihor, sesiunea iunie-iulie

Când se afișează rezultatele la Bac 2023, sesiunea iunie-iulie

  • 3 iulie 2023 – Afișarea primlelor rezultate (până în ora 12:00)
  • 3 iulie 2023 depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
  • 4-6 iulie 2023 – Soluționarea contestațiilor
  • 7 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor finale

Cum se depun contestațiile la Bac 2023

După afișarea rezultatelor la Bac 2023 în județul Bihor, absolvenții nemulțumiți de notele obținute, pot face contestație.

Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială prin creștere sau descreștere, după caz.

Model cerere de contestație pentru Bac 2023

Model cerere constestație Bac 2023

Cum se calculează notele la Bac 2023

Potrivit metodologiei, fiecare lucrare este evaluată de către doi profesori evaluatori. În cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire.

În cazul în care diferența dintre notele acordate de cei doi profesori este mai mare de 1 punct, președintele comisiei de bacalaureat nominalizează alți doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării. După finalizarea recorectării lucrării, se elimină cea mai mare și cea mai mică notă și se face media dintre cele două rămase.

Cum se calculează notele la contestații la BAC 2023

După depunerea contestațiilor, se urmează aceeași pași ca și în cazul primei etape de notare. Dacă diferența dintre nota inițială și cea de după reevaluare este mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, lucrarea se resecretizează și este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori.

Nota finală se calculează și în acest caz prin eliminarea extremelor și apoi ca medie aritmetică a celor două note rămase. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.

Eliberarea diplomei de Bacalaureat

Diplomele de bacalaureat vor fi completate și semnate în termen de cel mult 10 zile de la terminarea examenului de bacalaureat. Totuși, diplomele pot fi eliberate, la cerere, candidaților care au promovat examenului în sesiunea iunie-iulie 2023 înainte de afișarea rezultatelor finale, dar numai după finalizarea perioadei de depunere a contestațiilor.

Prioritate la eliberarea diplomei de bacalaureat au candidații care urmează să se înscrie în viitorul apropiat la unități de învățământ superior ce condiționează prezentarea acestui document.

Calendar Bac 2023 – sesiunea de toamnă 2023

  • 7 – 8 august 2023 – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 8 august 2023 – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 9 august 2023 – evaluarea competenţelor digitale – proba D
  • 10 – 11 august 2023 – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
  • 16 august 2023 – Limba şi literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 17 august 2023 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 18 august 2023 – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 21 august 2023 – Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

Când se afișează rezultatele la Bac 2023, sesiunea de toamnă

  • 25 august 2023 - Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
  • 26-28 august 2023 - Rezolvarea contestațiilor
  • 29 august 2023 - Afișarea rezultatelor finale.

Supravegherea audio-video la Bacalaureat 2023

Sălile de examen și cele de multiplicare a subiectelor au fost supravegheate audio-video. Comisiile de bacalaureat din centrele de examen şi comisiile de bacalaureat judeţene/Comisia de bacalaureat a municipiului Bucureşti verifică, prin sondaj, înregistrările audiovideo din sălile de examen, după încheierea probei scrise.

În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen.


Vezi rezultate BACALAUREAT 2023 din toată ţara!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:04
Cercetătorii au construit primele ceasuri nucleare funcționale. Unul a atins o precizie echivalentă cu o secundă în 30 de milioane de ani
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
10:40
Anchetă WSJ: Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, acuzată că i-a cerut 100.000 de dolari unui donator republican, în schimbul accesului la administrația Trump
10:31
El Nino se intensifică și ar putea doborî un record vechi din 1950. Specialiștii avertizează că va persista și în 2027
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește