Rezultate BAC Harghita 2025. Notele, publicate pe edu.ro

Comentează

Rezultate BAC Harghita 2025. Tinerii din județul Harghita care au susținut examenul de Bacalaureat 2025, în sesiunea iunie, află astăzi ce note au primit și dacă au promovat. Probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2025 s-au încheiat săptămâna trecută, dar candidații nu au scăpat de emoții. Astăzi, află rezultatele la Bac 2025 și dacă au promovat examenul de maturitate.

Unde se afişează rezultatele la Bac 2025

Rezultatele de la Bac 2025 în Harghita sunt afișate la avizierul școlii în care s-a dat examenul, pe pagina edu.ro – în secțiunea Rezultate Bacalaureat 2025 – și pe site-ul Inspectoratului Școlar Harghita.

Lista cu rezultatele, publicată de fiecare școală în parte și pe site-ul edu.ro, cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, județul, promoția, forma de învățământ absolvită, specializarea, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile „reușit”/„respins”/„neprezentat”/„eliminat din examen”, după caz.

Cum afli notele la Bac 2025 prin codul unic, pe EDU.RO

Rezultatele la bacalaureat sunt anonimizate din 2020 pentru a respecta directivele europene de protecție a datelor cu caracter personal. Fiecare candidat a primit un cod unic pe baza căruia va putea să verifice notele pe care le-a obținut la examen.

Pentru a afla rezultatele la Bac 2025, care vor fi afișate în format anonimizat (fără numele și prenumele candidatului), elevii vor folosi codul unic pe care l-au primit la începutul examenelor.

„Comunicarea rezultatelor obținute la examenul național de Bacalaureat se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia”, se precizează în metodologia de organizare a examenului de Bacalaureat de anul acesta.

Pentru comunicarea notelor obținute la examenul național de Bacalaureat, înainte de etapa de depunere și soluționare a contestațiilor, comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen tipăresc lista rezultatelor examenului de Bacalaureat, care cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, județul, promoția, forma de învățământ absolvită, specializarea, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile „reușit”/„respins”/„neprezentat”/„eliminat din examen”, după caz.

Astfel, elevii care vor să vadă ce rezultate au obținut la Bac 2025 trebuie să caute pe listele afișate la avizierele unităților de învățământ codul primit la prima probă a examenelor.

Candidații care vor să verifice notele online trebuie să acceseze secțiunea dedicată rezultatelor de pe site-ul bacalaureat.edu.ro și să introducă în căsuța corespunzătoare codul unic.

Ce rezultate trebuie să ai la Bac 2025 pentru a promova

După publicarea listelor, elevii nemulțumiți de note pot depune contestații la rezultatele de la Bac 2025, în aceeași zi, până la ora 18.00, dar şi în 23 şi 24 iunie. Contestațiile se soluționează în perioada 25-29 iunie 2025, iar rezultatele finale la Bac 2025 vor fi afișate în data de 30 iunie.

Pentru a fi declarat promovat la examenul de Bacalaureat, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă susținută, iar media notelor la Bacalaureat trebuie să fie minimum 6.

Media la Bac 2025 se calculează ca medie aritmetică a notelor obținute la cele trei probe scrise. O veste bună pentru elevii care obțin media 5,99 la Bacalaureat este că aceasta va fi rotunjită la 6,00, deci candidații vor promova examenul.

Rezultate Bac 2025 pe județe

Calendarul afișării rezultatelor la Bac 2025, sesiunea iunie

  • 20 iunie 2025 - Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14,00 – 18,00);
  • 23-24 iunie 2025 - Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor;
  • 30 iunie 2025 - Afișarea rezultatelor finale.

Vizualizarea propriei lucrări după afișarea rezultatelor inițiale

O schimbare importantă în ceea ce privește modul de desfășurare a examenului de bacalaureat 2025 este că elevii care susțin examenul pot solicita vizualizarea lucrării imediat după afișarea rezultatelor inițiale, înainte de a depune contestațiile.

”Candidatul poate solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal”, se arată în ordinul de ministru.

Cum se depun contestațiile la Bac 2025

După afișarea rezultatelor la Bac 2025 în Harghita, absolvenții nemulțumiți de notele obținute, pot face contestație.

Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială prin creștere sau descreștere, după caz.

Model cerere de contestație pentru Bac 2025

model-cerere-contestatie-bac-2025Descarcă

Cum se calculează notele la Bac 2025

Potrivit metodologiei, fiecare lucrare este evaluată de către doi profesori evaluatori. În cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire.

În cazul în care diferența dintre notele acordate de cei doi profesori este mai mare de 1 punct, președintele comisiei de Bacalaureat nominalizează alți doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării. După finalizarea recorectării lucrării, se elimină cea mai mare și cea mai mică notă și se face media dintre cele două rămase.

Cum se calculează notele la contestații la BAC 2025

După depunerea contestațiilor, se urmează aceeași pași ca și în cazul primei etape de notare. Dacă diferența dintre nota inițială și cea de după reevaluare este mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, lucrarea se resecretizează și este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori.

Nota finală se calculează și în acest caz prin eliminarea extremelor și apoi ca medie aritmetică a celor două note rămase. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.

Eliberarea diplomei de Bacalaureat

Diplomele de bacalaureat vor fi completate și semnate în termen de cel mult 10 zile de la terminarea examenului de Bacalaureat. Totuși, diplomele pot fi eliberate, la cerere, candidaților care au promovat examenului în sesiunea iunie 2025 înainte de afișarea rezultatelor finale, dar numai după finalizarea perioadei de depunere a contestațiilor.

Prioritate la eliberarea diplomei de bacalaureat au candidații care urmează să se înscrie în viitorul apropiat la unități de învățământ superior ce condiționează prezentarea acestui document.

Calendar Bac 2025 – sesiunea de toamnă 2025

  • 14-21 iulie 2025 - Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe;
  • 4-5 august 2025 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
  • 5 august 2025 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
  • 6 august 2025 - Evaluarea competențelor digitale – proba D;
  • 7-8 august 2025 - Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;
  • 11 august 2025 - Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă;
  • 12 august 2025 - Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
  • 13 august 2025 - Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
  • 14 august 2025 - Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă;
  • 18 august 2025 - Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14,00 – 18,00);
  • 19-20 august 2025 - Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor;
  • 26 august 2025 - Afișarea rezultatelor finale.

Sursa foto: hepta.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Șobolani, filmați în timp ce se hrăneau pe un trotuar din Piața Sfânta Vineri, în centrul Bucureștiului
12 oct.
Imagini cu mai mulți șobolani filmați pe un trotuar din centrul Bucureștiului, distribuite de sute de ori: explicațiile PMB
Companiile din București și Ilfov domină Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, realizat de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).
12 oct.
Firmele din București și Ilfov dau mai mult de jumătate din cifra de afaceri a companiilor de top din România. Un județ-surpriză apare pe locul 2
MONDEN
Claudia Pătrășcanu
12 oct.
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare pentru fiul ei: „Sunt trei hotărâri judecătorești. Astăzi, copilul NU a fost adus nici măcar la cursuri”
Mirela Vaida si Oana Tomoiaga la Asia Express 2026
12 oct.
Mirela Vaida, dezvăluiri din culisele Asia Express. Ce a pățit Oana Tomoiagă înainte de a semna contractul cu Antena 1
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Getty Images
12 oct.
Luca Niculescu anunță cu trei zile înainte să depună lista miniștrilor în Parlament că nimeni nu i-a oferit garanții că Guvernul lui va trece. Ce variante are
Ultimele știri
12 oct.
Trei muncitori români au fost găsiți morți într-o fosă septică, pe un șantier din Portugalia: alți 3 bărbați au scăpat cu viață
12 oct.
Franța a capturat un petrolier din flota fantomă a Rusiei în largul insulei Réunion, anunță Emmanuel Macron
12 oct.
Ungaria folosește apa de la fermele piscicole pentru irigarea terenurilor afectate de secetă
12 oct.
Atacurile Ucrainei asupra centrelor de date Yandex au redus numărul de boți pro-Kremlin, susține Zelenski: ce spun experții
TRENDING
12 oct.
Drona de luptă de 9 metri cu sisteme Airbus, U740 Valkyrie, a realizat primul zbor fără pilot în Europa
Reportaj
12 oct.
De ce s-a cerut recuzarea judecătorului din procesul lui Călin Georgescu de la Curtea de Apel Bucureşti
12 oct.
Horoscop 13 octombrie 2026. Peștii, a venit momentul să își spună întrebări despre activitatea lor de zi cu zi și să afle ce ar putea regla
12 oct.
Ce salarii se câștigă în renovări și amenajări interioare. Cât primesc un zugrav vs un instalator vs un tâmplar
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Ochi albastru machiaj cu tus
12 oct.
Cum să aplici corect tușul de ochi. Ghid pentru începători în funcție de forma ochilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
12 oct.
Cele 10 plaje din Europa unde e suficient de cald în octombrie și poți face plajă ca în plin sezon
catalina-moinescu-fondatoare-clinica-upmedical
Interviu
12 oct.
Cum se schimbă medicina estetică în 2026. Dr. Cătălina Moinescu explică de ce românii renunță la volumizările exagerate și aleg terapiile regenerative
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
12 oct.
7 tipuri de vacanțe ideale pentru cei care urăsc să își planifice călătoriile, recomandate de experții în turism
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Claudiu Manda și Alexandru Muraru. Foto: Profimedia
12 oct.
PSD anunță prin Claudiu Manda că vrea la guvernare cu Luca Niculescu premier, Alexandru Muraru (PNL) continuă polemicile cu partidul lui Grindeanu
daniel-daianu-interviurile-libertatea-12-octombrie-2026
InterviuExclusiv
12 oct.
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, la Interviurile Libertatea: „Riscuri enorme pentru România fără un guvern cu puteri pline. Intrăm în mare necaz!”
Angajații IAR Ghimbav au organizat luni un protest, nemulțumiți de creșterea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație al companiei, în timp ce indexarea salariilor cu rata inflației, negociată în iunie 2026, rămâne blocată de Guvern.
12 oct.
Angajații IAR Ghimbav au ieșit în stradă: acuză că indemnizațiile șefilor au crescut de peste patru ori, iar salariile lor au rămas blocate
Imaginea surprinde o persoană care înaintează cu greu printr-o ploaie torențială pe stradă, protejându-se cu o umbrelă albastră sub un cer întunecat.
12 oct.
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 12-25 octombrie 2026
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru