REZULTATE FINALE TITULARIZARE 2018. S-au afișat notele la examenul de titularizare, după contestații

Comentează

Rezultate finale titularizare 2018. Ministerul Educației Naționale (MEN) au fost afișate marți, 24 iulie, notele finale, cele după contestații, la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul titularizare.edu.ro.

Este vorba despre rezultatele finale la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (sesiunea 2018).

Astfel, reevaluarea lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar a generat o majorare cu 2,31% a ratei notelor peste 7 sau egale cu 7, mai exact de la 47,40% (rezultate inițiale) la 49,71% (rezultate finale).

Comparativ cu procentul înregistrat anul trecut după soluţionarea contestaţiilor (47,63%) se înregistrează o creştere de peste 2%.

În total au fost depuse 4.187 de contestaţii. În cazul a 4.016 contestaţii (95,92%) notele au fost modificate astfel: pentru 2.721 de lucrări contestate, notele iniţiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.295 de lucrări notele iniţiale au fost micşorate.

Pe tranşe de note, situaţia finală are următoarea configuraţie: 124 de candidaţi (121 inițial) au obţinut nota 10, 10.528 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99 (49,13% - procent majorat de la 46,84%), 7.245 de candidaţi - note între 5 şi 6,99 (33,81%), iar 3.511 candidaţi - note între 1 şi 4,99 (16,39%).

La proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 24.070 de candidaţi. 2.531 de candidaţi s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 61 de candidaţi au fost eliminaţi (dintre care 27 pentru fraudă, iar 34 de participanți pentru lipsa documentelor de identitate, adeverințelor de absolvire etc.). Lucrările a 18 candidaţi au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei.

Rezultatele la titularizare 2018 , înainte de contestații, au fost publicate marți, 17 iulie.

Rata notelor obţinute de candidaţii care au susţinut proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice, respectiv catedrelor vacante sau a celor rezervate din învăţământul preuniversitar este cu 1,67% mai mare faţă de anul trecut, când a fost 45,73%.

Potrivit Ministerului Educației, au fost transmise spre evaluare lucrările a 21.460 de candidaţi, fiind notate 21.429 de lucrări.  Un număr de 31 de lucrări au fost anulate în centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs.

Pe tranşe de note s-a înregistrat următoarea distribuţie:

  1. 121 de candidaţi (0,56%) au obţinut nota 10,
  2. 10.037 de candidaţi (46,84%) au obţinut note între 7 şi 9,99,
  3. 7.229 de candidaţi (33,73%) au obținut note între 5 şi 6,99.
  4. 4.042 de participanţi (18,78%) s-au situat pe segmentul de note cuprins între 1 şi 4,99.

Din promoţia curentă, 46,83% de candidaţi (în creștere de la 43,07% în 2017) au obţinut note peste 7, iar 32,93%, note între 5 şi 6,99.

Cel mai ridicat procent de note peste 7 (interval 7 – 9,99) s-a înregistrat în judeţul Dolj (58,7%), iar cel mai scăzut, în judeţul Caraș-Severin (30,04%).

La proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 24.070 de candidaţi.

2.531 de candidaţi s-au retras din concurs, din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei.

61 de candidaţi au fost eliminaţi, dintre care 27 pentru fraudă și 34 pentru lipsa documentelor de identitate, adeverințelor de absolvire etc.

Lucrările a 18 candidaţi au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei.

REZULTATE FINALE TITULARIZARE 2018. Notele pentru fiecare judeţ

Rezultatele finale la titularizare 2018 în AradRezultatele finale la titularizare 2018 în AlbaRezultatele finale la titularizare 2018 în ArgeşRezultatele finale la titularizare 2018 în BacăuRezultatele finale la titularizare 2018 în BihorRezultatele finale la titularizare 2018 în Bistriţa-NăsăudRezultatele finale la titularizare 2018 în Botoşani Rezultatele finale la titularizare 2018 în BrăilaRezultatele finale la titularizare 2018 în Braşov Rezultatele finale la titularizare 2018 în BucureştiRezultatele finale la titularizare 2018 în BuzăuRezultatele finale la titularizare 2018 în CălăraşiRezultatele finale la titularizare 2018 în Caraş-SeverinRezultatele finale la titularizare 2018 în ClujRezultatele finale la titularizare 2018 în ConstanţaRezultatele finale la titularizare 2018 în CovasnaRezultatele finale la titularizare 2018 în DâmboviţaRezultatele finale la titularizare 2018 în DoljRezultatele finale la titularizare 2018 în GalaţiRezultatele finale la titularizare 2018 în GiurgiuRezultatele finale la titularizare 2018 în Gorj Rezultatele finale la titularizare 2018 în HarghitaRezultatele finale la titularizare 2018 în Hunedoara Rezultatele finale la titularizare 2018 în IalomiţaRezultatele finale la titularizare 2018 în IaşiRezultatele finale la titularizare 2018 în IlfovRezultatele finale la titularizare 2018 în MaramureşRezultatele finale la titularizare 2018 în MehedinţiRezultatele finale la titularizare 2018 în MureşRezultatele finale la titularizare 2018 în NeamţRezultatele finale la titularizare 2018 în OltRezultatele finale la titularizare 2018 în PrahovaRezultatele finale la titularizare 2018 în SălajRezultatele finale la titularizare 2018 în Satu MareRezultatele finale la titularizare 2018 în SibiuRezultatele finale la titularizare 2018 în SuceavaRezultatele finale la titularizare 2018 în TeleormanRezultatele finale la titularizare 2018 în TimişRezultatele finale la titularizare 2018 în TulceaRezultatele finale la titularizare 2018 în VâlceaRezultatele finale la titularizare 2018 în VasluiRezultatele finale la titularizare 2018 în Vrancea 

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Rata notelor peste 7, înainte de contestaţii, este de 47,40%.

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în ședințe publice organizate de inspectoratele şcolare, în data de 25 iulie.

În data de 26 iulie 2018 va avea loc repartizarea pe posturile didactice de predare vacante a cadrelor didactice titulare în învățământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, care au participat la concursul naţional şi au obținut minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular.

Detalii suplimentare sunt disponibile pe titularizare.edu.ro.

Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Ion Dichiseanu, ultimul romantic. La 84 de ani, i-a făcut o super-declarație de dragoste fostei soții

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
MONDEN
Alexandru Constantin
11:04
Alexandru Constantin și-a schimbat viața după ce a învins depresia:„Mi-am promis"
Oana Tomoiaga si Mirela Vaida la Asia Express
11:04
Reacția Mirelei Vaida după ce s-a certat cu Oana Tomoiagă la „Asia Express” 2026. „Nu rămânem nici cu amuletele, nici cu premiile, nici cu victoriile!”
POLITIC
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
11:20
Avertismentul dat chiar de Anthropic înainte de listarea pe bursă a companiei: „Riscuri existențiale pentru omenire”
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
apus de soare peste Munții Făgăraș, Carpații Meridionali
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
Iron Pillar, New Delhi, India
10:15
Un stâlp de fier din New Delhi, vechi de peste 1.600 de ani, a rezistat fenomenelor naturii fără să ruginească: „O dovadă vie a măiestriei Indiei”
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Vedere aeriană a orașului vechi din Tallinn, de la Turnul „Fat Margaret”, la apusul soarelui Estonia
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri