Președinta Curții, Domnica Manole, a declarat că au fost incluși în listele electorale 3 020 814 alegători. Dintre aceștia, 2 711 615 au fost înscriși în listele electorale de bază și 309 199 – în listele electorale suplimentare. Au primit buletine de vot 1 532 264 de alegători (50,72%), adică mai mult de o treime din numărul de alegători înscriși în listele electorale.
La întrebarea supusă referendumului: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”, urmată de textul legii pentru modificarea Constituției, din numărul total de voturi, 749 719 au fost pentru opțiunea „Da”, iar 739 155 – opțiunea „Nu”.
S-a constatat că proiectul legii pentru modificarea Constituției Republicii Moldova privind desfășurarea referendumului republican constituțional a fost adoptată prin referendum la 20 octombrie 2024, a menționat Domnica Manole.
Constituția se va republica în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Hotărârea Curții este definitivă și nu poate fi supusă vreo unei căi de atac. Judecătorii Sergiu Țurcan și Vladimir Țurcan au exprimat opinii separate.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
musatm000 • 31.10.2024, 19:41
Haideti si duminica dragi moldoveni la vot ! Fara o prezenta masiva ,zdrobitoare ,ne va rade in nas Stoianoglo si Dodon ,Sor si Voronin , inca un efort si demascati-i pe cei ce cumpara voturi dar si pe cei ce vand ! Traiasca Republica Moldova stat european ,sa dispara dusmanii de ciuda !