Robotul “Gundam” și-a arătat abilitățile luni, la baza sa din Yokohama, unde și-a mișcat picioarele și mâinile, ba chiar a îngenuncheat, un lucru deloc simplu pentru un monstru de 18 metri înălțime și o greutate de 25 de tone.

Robotul umanoid, asamblat pe un schelet mecanic, a fost terminat în iulie și chiar a fost binecuvântat de preotii shintoişti, în timpul unei ceremonii tradiționale, chiar înainte de atașarea capului.

 

A fost finalul unui efort de proiectare și construcție care a început în 2016.

Robotul este o replică exactă a unui model RX-78-2, care are un rol central în seria animată SF “Mobile Suit Gundam”, de mare succes în Japonia, încă de la apariție, în 1979.

Franciza, care valorează acum miliarde de dolari, s-a extins pentru a include filme, manga, jocuri video și modele din plastic, scrie The Guardian.

Robotul ar fi trebuit să devină centrul de atracție al Gundam Factory Yokohama, un parc tematic, începând cu 1 octombrie, dar inaugurarea a fost amânată din cauza epidemiei COVID.

Evenimentul va avea loc totuși anul acesta, au asigurat reprezentanții Gundam Factory, care au subliniat că vizitatorii se vor putea bucura în siguranță de atracțiile parcului tematic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.