Automatizarea robotică este deja utilizată în chirurgia care implică structuri rigide precum oasele, care sunt mult mai uşor de fixat în timpul unei proceduri. În contrast, ţesuturile moi se pot mişca, îşi pot schimba forma în moduri complexe, solicitând priceperea chirurgului, care trebuie să răspundă la aceste schimbări.
O echipă de cercetători a publicat recent un studiu ce demonstrează că un robot- chirurg poate să se adapteze la mişcările subtile şi la deformarea ţesutului moale pentru a executa în mod consecvent suturi precise. Studiul a implicat sutura a două structuri. Procedura, denumită anastomoză, se referă la unirea a două structuri tubulare, precum vasele de sânge. Conform cercetătorilor, complicaţii precum scurgerile de-a lungul cusăturilor apar în aproape 20% din cazuri în chirurgia colonorectală şi în 25% până la 30% din cazuri în chirurgia abdominală.
Pentru a realiza experimentul, oamenii de ştiinţă au dezvoltat un sistem chirurgical robotic denumit Smart Tissue Autonomous Robot sau Smart Tissue Automation Robot (STAR). Acesta vine cu un sistem de imagistică 3D şi cu un senzor cu infraroşii care detectează marcajele fluorescente de la marginile ţesutului, pentru a păstra acul de sutură robotic în acele graniţe. Spre deosebire de majoritatea sistemelor chirurgicale robotice, acesta operează sub supervizarea chirurgului, dar fără ghidare manuală.:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/05/STIINTA-TEHNICA-465x620.jpg)
Cusăturile lui STAR au fost comparate cu cele făcute de cinci chirurgi care au executat aceeaşi procedură prin trei metode: chirurgie deschisă, laparoscopică şi chirurgie asistată robotic. Cercetătorii au analizat consecvenţa spaţiilor dintre cusături, presiunea la care au apărut scurgerile la cusături, greşelile care au necesitat îndepărtarea acului din ţesut sau repornirea robotului şi durata în care s-a făcut operaţia. Timpii robotului au fost mai slabi decât chirurgia deschisă şi chirurgia asistată robotic, dar comparabili cu cei de la procedura laparoscopică. În toate celelalte criterii de notare, prestaţia robotului a fost comparabilă şi chiar mai bună decât cea a chirurgilor.
Citeşte mai multe pe aceste teme în revista Ştiinţă & Tehnică! Este cea mai veche şi prestigioasă publicaţie de popularizare a ştiinţelor din România, are 100 de pagini, informaţie scrisă pe înţelesul tuturor şi costă 15 lei.
Lentila de contact care înregistrează ce vezi ne va face pe toţi… spioni
Recent, japonezii de la Sony au depus un patent de invenţie pentru o lentilă de contact care nu numai că e capabilă să înregistreze clipuri video şi imagini la o clipire distanţă, dar le şi poate stoca în acelaşi dispozitiv! Google şi Samsung s-au jucat şi ele cu planuri pentru o lentilă de contact inteligentă, cu aplicaţii de la monitorizarea glucozei la realitate augmentată, dar cu lentilele de contact ale japonezilor intrăm direct în categoria spionaj…
O companie americană vrea să învie morţii
Proiectul ReAnima, care vizează posibilitatea regenerării creierelor persoanelor decedate, a primit aprobarea de funcţionare în SUA şi India. Bioquark Inc., compania ce derulează acest program, va lucra cu 20 de pacienţi declaraţi morţi din punct de vedere clinic, în urma unor traume cerebrale, pentru a testa dacă există zone ale sistemelor lor nervoase ce ar putea fi readuse la viaţă. Prin folosirea unor terapii, compania va încerca să revitalizeze pacienţi ţinuţi în viaţă doar de aparate. Aceste terapii includ injectarea creierelor cu celule stem şi cu un cocktail de peptide, precum şi tehnici de stimulare a nervilor care s-au dovedit utile în scoaterea din comă a pacienţilor.
S-au identificat genele fericirii
Un studiu amplu, care implică peste 190 de cercetători din 17 ţări, a localizat variantele genetice asociate cu fericirea şi cu alte trăsături emoţionale. Este unul dintre cele mai mari studii publicate vreodată despre genele implicate în comportamentul uman. Echipa internaţională a analizat date genomice de la un grup uriaş de oameni – peste 298.000 -, pentru a descoperi variantele genetice asociate sentimentelor noastre de bunăstare, depresie şi nevroză. Şi se pare că au reuşit să le localizeze, descoperind că acestea sunt îndeosebi exprimate în sistemul nervos central şi în ţesuturile suprarenale şi pancreatice.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1f2b93fcdafcc568243e11cc2d6ef64a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ebd247b4eee3fa5f3154569ed8d95c49.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7075b902f44b637b51ba579124077377.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f0959d5a3e88e246b01a044a67ce26e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_44cf200ec311b32dd962401f7e560243.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_09c7966268f41833903efd6427922f32.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_d2089347db2d1990600dffbeaeb1f5aa.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_900240ba4240cdcf22ca15e2aa60b19a.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_823fed1ca38700e97b4accf3ee9a9e3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_48bc7f475aff3fea3974b82c0bb4fd85.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_ef13725faccaaa7149fe7bf995c55a34.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9ff74832f135c48076b7ab3cad72c805.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_0f65fdfaf88b82194be75ac877a4ef02.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_0bd1b5890095808e3d37f39f2d1c387c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6126fc493b90e512e1bfad293e4d395b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_564c6bacf59d49890bdae46e51a95ccc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3a274935339ea7bb56a54b3acd9bba28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_0a4c6651606384d79d1efc283ea9de88.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_3aa3f3053a885a35b8357bbf0d9df728.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_53eb68e76e6707e1b93626a58f7ae6eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_6afa982b89fdb6a0b7275ccc1fab6640.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/05/12-foto-text-mare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_17054bcb9dcbafcaf96cc8b8344c3eda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_69c222d4c1938d950c75c6c094299a4a.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/colaj-comparatie-preturi-piata-bulgaria-romania-copy-2-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/rezultate-loto-6-din-49-azi-15-februarie-2026-e1774460652344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_b150563759b0f548cc92a6f3bd4a7fd7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_998b32f615655b7089648effb80d40df.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/25-03-20265stirimondenethumb-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/ela-craciun-b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ea68406b5ddcffed562b64532b7a817f.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8223347b8739ef112692beb7c6d2129b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_62ab49a8103a27ad24c79c9bfefb8836.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_51f8bdbfc22f7da7670884cc7b690802.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/mirabela-bradinaru-brigitte-macron-olena-zelenska.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ciprian-ciucu-anuleaza-parcare-gratuita-jurnalisti-presa-e1774439799186.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/tot-2023-szombat-erdelybalintelod-002-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/paste-ccu-dovlecei-prajiti--foto-north-foto-scaled-e1774453774444.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/vitamina-c-citrice-portocale-lamai-grapefruit-pastile-eticheta.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/operatie-transplant-floreasca-inima-foto-dorin-chiotea.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cum-sa-rezervi-vacantele-rapid-si-in-siguranta-in-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/buna-vestire-25-martie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/care-sunt-tarile-din-emisfera-vestica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cum-se-scrie-corect-complet-sau-complect.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/pesteaprajit-farfurie.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/instalarea-sistemelor-gpl-a-devenit-noua-prioritate-in-service-uri--foto-captura-video-tvr-info.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/masina-pompieri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/autostrada-bucuresti-alexandria.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/apele-romane-anunta-ca-au-terminat-cadastrarea-raurilor-si-paraurilor--foto-facebook-apele-romane-e1774458727813.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/benzina-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/bolojan-govro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/muzeul-casei-terorii-budapesta-ungaria-o-sala-oficiala-de-rang-inalt-cu-portretul-lui-stalin2-shutterstock1534181744.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/bolojan-dumitru-angelescu-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.