Ce rol are România în planul Franței și al Marii Britanii, în cazul unui armistițiu între Ucraina și Rusia

Comentează

România este menționată în planul Franței și al Marii Britanii în cazul în care Rusia și Ucraina încheie un armistițiu. Marea Britanie și Franța ar urma să asigure supravegherea cerului și a apelor Ucrainei și au de gând să contribuie și la instruirea trupelor ucrainene, în cadrul unei propuneri pentru o nouă „Forță multinațională Ucraina”.

Premierul britanic Sir Keir Starmer a transmis că misiunea va avea inițial sediul la Paris, urmând să fie transferată la Londra. Aceste măsuri reprezintă o ajustare a planurilor inițiale pentru „Coaliția celor dispuși”, care presupunea desfășurarea a mii de trupe europene pentru protecția Ucrainei, conform cotidianului britanic The Telegraph.

Planurile inițiale au fost blocate din cauza lipsei de angajamente și a temerilor de a provoca Rusia.

Decizia a fost luată în urma unei întrevederi a coaliției, inclusiv cu Statele Unite, coincizând cu vizita de stat a președintelui francez Emmanuel Macron în Marea Britanie. Totuși, țările implicate au recunoscut că, în lipsa unui sfârșit clar al conflictului, prioritatea va fi livrarea de arme către Ucraina, în detrimentul desfășurării de trupe.

Rolul României în planul Franței și al Marii Britanii

„Tocmai am coprezidat pentru prima dată o reuniune a Coaliției celor dispuși - inclusiv cu reprezentanți ai Statelor Unite”, a spus prim-ministrul britanic la o conferință de presă comună cu Emmanuel Macron.

„Am anunțat planuri pentru o nouă «Forță multinațională Ucraina», cu sediul la Paris, astfel încât să fim pregătiți să susținem un acord de pace atunci când acesta va fi încheiat. Dar în timp ce Putin întoarce spatele păcii, noi mobilizăm mai mult sprijin pentru Ucraina chiar acum... pentru a-și apăra poporul și pentru a-l forța pe Putin să se așeze la masă”, a mai adăugat Starmer.

După ce se va negocia o încetare a focului, coaliția condusă de britanici intenționează să trimită instructori militari și experți în logistică în Ucraina. Avioanele coaliției se vor alătura forțelor aeriene ucrainene pentru a supraveghea cerul.

Un grup operativ naval la Marea Neagră condus de Turcia, Bulgaria și România va fi consolidat pentru a îndepărta minele din regiune și pentru a asigura trecerea în siguranță a navelor care tranzitează porturile ucrainene.

Emmanuel Macron a spus că noua colaborare anglo-franceză în materie de descurajare nucleară nu va include protecția trupelor europene aflate în Ucraina, fiind un acord „total diferit”.

Germania vrea să cumpere sisteme Patriot pentru Ucraina

Lipsa garanțiilor de securitate nucleară ar putea alarma țările care se pregătesc să trimită instructori militari în Ucraina, după ce și SUA au refuzat să ofere sprijin misiunii.

Forța multinațională va fi trecută acum pe plan secund, cu guvernele europene concentrându-se pe sprijinirea forțelor ucrainene. Într-o declarație comună, țările membre ale coaliției au precizat că, pe durata conflictului, vor acorda prioritate furnizării sprijinului militar și financiar esențial pentru ca Ucraina să-și poată apăra țara.

Sursa citată a raportat că decizia a fost influențată de eșecul diplomatic al lui Donald Trump. Germania este în discuții pentru a achiziționa un sistem de apărare Patriot din SUA pentru Ucraina. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut mai multe baterii pentru a proteja orașele ucrainene de atacurile rusești.

„Suntem pregătiți să achiziționăm sisteme Patriot suplimentare de la SUA pentru a le furniza Ucrainei”, a spus Friedrich Merz, cancelarul Germaniei, la Conferința pentru redresarea Ucrainei de la Roma.

„Am salutat participarea trimisului special al SUA, generalul (Keith) Kellogg, şi a senatorilor (Lindsey) Graham şi (Richard) Blumenthal”, afirmă Nicuşor Dan, referindu-se la doi dintre cei mai influenţi senatori americani în chestiunile legate de Ucraina.

„Cu toţii am transmis astăzi un mesaj puternic de unitate, disponibilitate şi mobilizare, întrucât eforturile noastre comune vizează realizarea unei păci juste şi durabile în Ucraina”, a transmis președintele României.

Nicușor Dan a dat asigurări că „România este pregătită să contribuie la eforturile de realizare şi menţinere a păcii în Ucraina şi la obiectivul de a descuraja Rusia”. „Sprijinul continuu pentru Ucraina înseamnă asigurarea propriei noastre securităţi”, subliniază el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
MONDEN
Alexandru Constantin
11:04
Alexandru Constantin și-a schimbat viața după ce a învins depresia:„Mi-am promis"
Oana Tomoiaga si Mirela Vaida la Asia Express
11:04
Reacția Mirelei Vaida după ce s-a certat cu Oana Tomoiagă la „Asia Express” 2026. „Nu rămânem nici cu amuletele, nici cu premiile, nici cu victoriile!”
POLITIC
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
12:05
Drama trăită de Bogdan Mocanu: „Nu am apucat să aud bătăile inimii”. Dezvăluiri făcute la „Burlacii: Foc în Paradis”
12:03
Trenul de noapte al viitorului în Europa: proiectul german „ALISA” propune vagoane etajate și mai mult spațiu
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
apus de soare peste Munții Făgăraș, Carpații Meridionali
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
Iron Pillar, New Delhi, India
10:15
Un stâlp de fier din New Delhi, vechi de peste 1.600 de ani, a rezistat fenomenelor naturii fără să ruginească: „O dovadă vie a măiestriei Indiei”
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Vedere aeriană a orașului vechi din Tallinn, de la Turnul „Fat Margaret”, la apusul soarelui Estonia
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri