Frica de brumă i-a făcut pe ţărani să adune ce a mai rămas din recolta acestei toamne. Zilele trecute, în comuna dâmboviţeană Băleni, toată suflarea era la câmp să strângă cele mai gustoase legume de la finalul acestui sezon, pentru a le duce la piaţă.

4566-300568-23morcovi.jpg
Gospodarii din Băleni- Sârbi, comuna dâmboviţeană care se mândreşte cu o “mare” de solarii şi cu sute de hectare de pământ cultivat, s-au apucat deja să adune ce a mai rămas din recolta din această toamnă, cum sunt roşiile, vinetele sau ardeii.

«Dă o brumă şi se termină cu ele»

“Nu putem să le mai ţinem. Le strângem şi le ducem la piaţă, prin Bucureşti, Târgovişte, Ploieşti, fiecare pe unde se descurcă mai bine”, ne-a spus, gâfâind, Petre Duşcu (60 de ani), un agricultor din Băleni, în timp ce aduna nişte spanac, pus pe ici, pe colo, printre morcovi. “După legumele astea de sezon, o să înceapă rădăcinoasele, pe care le găsiţi la piaţă mai toată iarna. Morcovii nu prea s-au făcut la noi, cred că a fost sămânţa proastă, dar o să avem ţelină şi păstârnac”, ne-a mai zis nea Petre.

Dacă tot au mers în “patria” legumelor, reporterii Libertăţii nu s-au putut abţine să nu guste direct de la sursă din bunătăţile locale. Colegul nostru Gică s-a băgat imediat într- un solar de unde a rupt cea mai frumoasă roşie.

Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”
Recomandări
Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”

«Nu se compară cu ce e în magazine»

“Băi, frate, ăsta da gust. Nu se compară cu ce e prin magazine. Aici cred că vin să-mi fac proviziile”, vorbea Gică, aproape de unul singur, în timp ce fotoreporterul nostru căuta cu obiectivul o poză cu cei mai frumoşi ardei. Nu prea i-a găsit, pentru că sunt pe terminate. “Ardeii s-au cam dus, au rămas ăştia mai mici, dar tot gustoşi sunt”, se mândreşte Florin Gheciu, 43 de ani, patronul fermei Legrom din Băleni, care distribuie marfă la cele mai importante supermarketuri. Aşadar, odată cu căderea brumei, roadele de sezon se vor termina şi singura legumă proaspătă care va invada pieţele din România va fi varza, pe la începutul lui Brumar, numai bună de pus la murat. Până atunci, fuga la piaţa pentru ce a mai rămas din vinete, roşii, ardei şi ce o mai fi de pus la o zacuscă de te lingi pe degete…

4566-300570-2.jpg 4566-300569-1.jpg

Pâinea, mai scumpă cu 30%
4566-300573-23paine.jpg
Până la sfârşitul anului, românii ar putea cumpăra pâine cu 25%-30% mai scumpă decât în prezent, pe fondul majorării preţului la grâu. Potrivit producătorilor, ploile din primăvară, dar şi căldura din luna septembrie au făcut ca recolta de grâu să fie foarte slabă. Pe de altă parte, Niculae Ştefan, preşedintele Federaţiei Agrostar, susţine că preţul la pâine creşte şi din cauza evaziunii fiscale din zona procesării grâului. În acest an, doar 32% din suprafaţa arabilă din România a fost cultivată cu grâu şi orz.

Eroarea care a împiedicat arestarea preventivă a lui Horațiu Potra: procurorul a încadrat pistolul airsoft din mașina mercenarului drept armă letală
Recomandări
Eroarea care a împiedicat arestarea preventivă a lui Horațiu Potra: procurorul a încadrat pistolul airsoft din mașina mercenarului drept armă letală

Fructe şi legume imprimate cu laserul

4566-300574-4.jpg 4566-300575-5.jpg

Din această iarnă, în hipermarketurile din Europa vor putea fi cumpărate fructe şi legume care nu mai necesită etichetă, ele fiind imprimate direct cu greutate, preţ sau provenienţă printr-o tehnică nouă, cu laser, implementată de o companie. Primul mare lanţ de hipermarketuri care a adoptat deja metoda este gigantul francez Carrefour.

fotografii: Gabriel Pătruţ

Citiţi mâine, în Libertatea, din ce ţări vom mânca legume şi fructe la iarnă.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Drumul spectaculos din Europa pe care trebuie să îl traversezi măcar o dată în viață. Are peisaje unice care îți taie răsuflarea
FANATIK.RO
Drumul spectaculos din Europa pe care trebuie să îl traversezi măcar o dată în viață. Are peisaje unice care îți taie răsuflarea
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
"Drum lin, frate! Undeva, acolo sus, încă accelerezi spre orizonturi infinite". Armando a fost ucis de pasiunea pentru viteză. În goana nebună şi-a luat şi prietenul
Observatornews.ro
"Drum lin, frate! Undeva, acolo sus, încă accelerezi spre orizonturi infinite". Armando a fost ucis de pasiunea pentru viteză. În goana nebună şi-a luat şi prietenul
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI