Carabinierii din cadrul Nucleului Radiomobil Lugo au surprins doi români în timp ce sustrăgeau motorină din rezervoarele unui camion al firmei la care lucrau, aflat în staționare în zona industrială din Massa Lombarda, relatează cotidianul italian Il Resto del Carlino.
La vederea patrulei, cei doi au încercat să ascundă obiectele în vegetație și să fugă, însă fără succes, fiind rapid prinși de carabinieri.
În timpul primelor verificări, carabinierii au găsit în vegetație șapte canistre de plastic de 25 de litri, pline cu motorină, alături de furtunuri de cauciuc folosite pentru extragerea combustibilului din rezervoarele camionului.
Autovehiculul avea cap tractor austriac și remorcă frigorifică cu numere de înmatriculare românești, iar capacele rezervoarelor prezentau urme de forțare.
Ulterior, în timpul controlului, cei doi români au încercat să scape de identificare și probleme, propunându-le carabinierilor să „închidă ochii”. Mai precis, unul dintre suspecți a scos din portofel mai multe bancnote și i le-a oferit unuia dintre carabineri.
Când acesta a refuzat categoric, individul a încercat să-i strecoare 150 de euro în buzunarul jachetei de serviciu. Celălalt a făcut un gest de mituire, frecându-și degetele în semn de bani.
Cei doi au fost arestați pentru tentativă de furt agravat și tentativă de corupție și transportați la secția din Lugo, până la procesul rapid, care a avut loc la tribunalul din Ravenna.
În timpul audierii, cei doi și-au cerut scuze. Judecătorul, după ce a confirmat arestarea, a acceptat cererea avocatului, acordând termen pentru pregătirea apărării. Cei doi români au fost puși în libertate până la următoarea audiere, stabilită pentru luna iunie.