Firma MB Telecom SRL, firma cu capital integral românesc, a câştigat marele premiu la cel mai mare salon internaţional în domeniu, care se desfăşoară în perioada 1-5 aprilie 2009, la Geneva.
Invenţia românească Roboscan 1 M, cel mai avansat sistem de radiografiere cu raze gama a camioanelor, a fost votată cu unanimitate la salonul internaţional unde au participat peste 1000 de invenţii din 45 ţări.
"Această înaltă distincţie este obţinută pentru prima dată de un inventator român - în acest caz o societate comercială - în istoria de 37 de ani a salonului", a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, preşedintele companiei MB Telecom, Mircea Tudor.
Succesul inventatorilor români este cu atât mai răsunător cu cât juriul internaţional de 82 de membri a votat "în unanimitate şi cu felicitari acordarea marelui premiu"
Roboscan 1M este un sistem mobil pentru radiografierea containerelor şi camioanelor, complet robotizat, care poate fi operat de o singură persoană, de la o distanţă sigură pentru a evita total expunerea profesională sau accidentală la radiaţie ionizantă. În prezent Roboscan 1M este singurul sistem din lume care asigură protecţia totală a operatorilor împotriva radiaţiei ionizante produsă de sistemele de radiografiere, fiind în acelaşi timp cel mai automatizat şi inteligent, cel mai flexibil şi versatil sistem.